Povestiri incredibile, colectia McSweeney`s, #2

Ca o mica paranteza, la inceput de recenzie, desi probabil multi stiti deja, Michael Chabon, cel care “a pus umarul” la alcatuirea acestui numar al culegerii de texte de suspans, a castigat anul acesta Premiul Nebula pentru romanul The Yiddish Policemen’s Union, Premiul Locus pentru cel mai bun roman de SF in 2008 si Premiul Sidewise pentru cea mai buna istorie alternativa dintr-un roman.

Acestea fiind spuse, sa vedem ce putem gasi in paginile acestei antologii cu renume “in afara” – Povestiri incredibile.
Volumul se parcurge usor, desi e destul de voluminos, probabil ajuta si faptul ca se trateaza subiecte diferite si uneori autorul nu se intinde pe prea multe pagini.
In culegere sunt prezentate cincisprezece povestiri ale unor scriitori, marea majoritate necunoscuti mie, cu mici exceptii insa. Acestia ar fi cei doi monstri sacri ai suspansului, Stephen King si Peter Straub, care nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru fanii genului, dar si uimitorul si extraordinarul China Mieville, sau Joyce Carol Oates, castigatoare a numeroase premii, printre care as aminti Bram Stoker Award for Superior Achievement pentru romanul Zombie (1996).

Culegerea incepe bine cu Lusus Naturae de Margaret Atwood, povestire scurta si la obiect, bine inchegata, despre situatia  unei fete ce a suferit mutatii la nastere si modul in care este vazuta si inteleasa de familie si societate. “Ceea ce nu stii ca-ti doresti” de David Michell ne aduce in vizor o picatura din civilizatia japoneza si cultul acestora pentru ritualul seppuku, totul imbinat cu stropi de suspans si mici arome de deja-vue pentru cei care au vazut filmul/citit povestea 1408 a lui Stephen King. Cel putin, mie asa mi s-a parut in unele momente, plus ca am fost total nemultumit ca s-a ramas cu unele personaje cam in aer, neexplicandu-se ce si cum, insa poate asta e si farmecul la proza scurta.

Vivian Relf de Jonathan Lethem – nu stiu pe ce criterii a fost selectata, insa nu cred ca isi avea locul aici. Are o nota de anxietate si necunoscut, insa, intr-o masura foarte mica, chiar infima. Povestirea urmatoare, Boisteanul de Ayeley Waldman, prezinta o sotie, ce, confruntata cu drama unei nasteri premature a unui copil cu posibile complicatii de sanatate si ale carui sanse de supravietuire erau minime, este bantuita de decizia luata si nu numai. O lectura placuta si multumitoare.

Steve Erickson ne poarta in Zeroville printr-un periplu al istoriei si al tehnicilor cinematografiei hollywoodiene, intr-o urmarire deliranta a unei usi fantomatice si atotprezenta. In Lisey si Nebunul de Stephen King, dupa cum banuiam si dupa cum mi-a si fost confirmat in prezentarea autorilor de la sfarsitul culegerii, este construit un mic prolog la Povestea lui Lisey (pe care nu am citit-o inca), aparuta deja la Nemira, si, momentan aspectele fantastice si supranaturale au fost date la o parte pentru o mai buna prezentare a cadrului ce precede actiunea romanului sau, si de a descrie relatia scriitorului Scott Landon cu sotia sa Lisey. Si aici, nimic iesit din comun sau fantastic. Cu rabdare, mergem mai departe.

Numai bine “ne lovim” de Jason Roberts in 7C ce reuseste sa stearga pacatele editorului si ne aduce o mostra de cum ar trebui sa fie povestirile alese sa faca parte dintr-o asemenea  antologie. Dupa cum si aflam anterior, povestea este castigatoarea Premiului August Van Zorn, la categoria “Poveste Fantastica Scurta”, scrisa de un scriitor necunoscut in traditia povestirilor lui Edgar Allan Poe si continuata de August Van Zorn. Povestea a fost selectata dintr-un numar de sase sute asemenea scrieri. Pe scurt, totul  porneste de la o mica cicatrice, insesizabila, a unui astronom si escaladeaza intr-un ritm alert intr-o situatie mult mai tensionanta si mai grava decat anticipa acesta din urma. In Miniaturista de Heidi Julavits, doua surori incearca sa ajunga la nunta surorii vitrege nou aparute in sinul familiei ca urmare a impartirii unei mosteniri, aceasta urmand sa se casatoreasca in curand. Sora ce a dezvoltat o adevarata obsesie pentru casele si papusile in miniatura. Mai mult nu va dezvalui.

Roddy Doyle in Copilul ne tine in suspans pana la sfarsitul povestirii, impiedicandu-ne sa-i intrezarim lovitura de teatru finala aruncata in joc de autor, cu abilitatea unui adevarat regizor de film. Un barbat observa ca este urmarit de un baietel, pe care initial il crede un copilas ratacit, de prin zona, insa adevarul este mult mai complex si mai ciudat. Rapiri, barmanite cu spirit de observatie dezvoltat si inclinatie spre a rezolva situatii imposibile, un viitor fost candidat la primarie, putred de bogat, insa cu probleme in casnicie se intersecteaza, legandu-se si apoi descalcindu-se in Delmonico de Daniel Handler.

Ordinea lucrurilor de Charles D’Ambrosio putea fi mult mai mult decat ce a iesit. Un cuplu de tineri viziteaza oraselele Statelor Unite, dandu-se drept membrii unei organizatii de protectie a copiilor, pe numele ei “Copii Dependenti de Droguri”, si folosind banii de donatii in interes propriu. Daca mentionez ca domnisoara poseda anumite abilitati paranormale se poate spera la ceva mai distractiv, insa nu prea a fost cazul. Urmatoarea povestire ne vorbeste despre o serie de intamplari stranii ce au loc intr-o casa a unei familii sarace si cu frica de Dumnezeu, gen zgomote suspecte, obiecte ce leviteaza si la un moment dat chiar o semiposedare. Povestirea se numeste Diavolul de pe strada Delery de Poppy Z. Brite si are un nume mult prea fioros pentru ce ne-a pregatit scriitoarea. China Mieville nu mi s-a parut deosebit de inspirat in lucrarea “Rapoarte asupra anumitor evenimente”, in care au loc aparitii misterioase de strazi in toata lumea, pentru ca apoi sa dispara tot atat de neasteptat cum au aparut.

Farul legendar de la Vina Del Mar de Joyce Carol Oates este inspirata dintr-un fragment al unui manuscris ce a apartinut lui Edgar Allan Poe si analizeaza reactiile si comportamentul omului atunci cand acesta ramane izolat pe o insula pustie de dimensiuni reduse. Modul in care se incheie cred ca va fi pe placul oricarui fan al literaturii de supans, spargand toate tiparele si aducand in discutie ipocrizia inradacinata adanc in constiinta omului ce se considera de la nastere o fiinta superioara fata de celelalte vietati pamantesti. Pentru final este pastrat Peter Straub, care nu reuseste insa sa ne capaciteze suficient pentru a parea ca antologia se termina in forta.

Dupa o recapitulare scurta putem ajunge la concluzia ca se putea si mai bine, dar rezultatul este destul de multumitor, si nu cred ca va fi cineva care sa regrete ca a pierdut in zadar timpul alocat parcurgerii antologiei.

Sursa: http://nemirabooks.ro