Recunoşti băieţelul blond cu privire pătrunzătoare? "Mi se pare mie sau tăcea în fotografie?"
Dimensiune font:
Băieţelul blond şi frumuşel, cu cămăşuţă şi privire pătrunzătoare, este astăzi unul dintre cei mai faimoşi şi iubiţi actori români.
Chipul românului celebru, reconstituit şi colorizat de artistul Florin Roştariu, a stârnit un val de comentarii pe internet
Florin Roştariu e foarte apreciat pentru reconstituirea şi colorizarea chipurilor unor figuri celebre din cele mai vechi timpuri: Regii Carol I şi Mihai, Regina Maria sau voievozii României, domnitorii Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare, poeţi, pictori sau istorici.
Sub fotografia cu actorul român, internauţii au reacţionat: "Frumos de mic acest geniu!", "Frumos copil...Și, peste ani la fel de frumos!" sau "Mi se pare mie sau tăcea?", comentează internauţii la fotografia cu actorul român, copil la acea vreme.
Azi, ajuns la vârsta de 87 de ani, celebrul actor român a jucat dramă, comedie, tragedie şi figuri istorice. Tot el este primul român care are o stea pe Walk of Fame-ul autohton din Bucureşti.
Născut din părinți originari din Bucovina, actorul și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957.
Primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe "Walk of Fame"
La doi ani după absolvire, el a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în "Discipolul diavolului".
Au urmat "Tragedia optimistă", "Oameni și șoareci" și "Orfeu în Infern", piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București).
În anii '60, actorul se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. După cum probabil v-aţi dat seama, este vorba despre Florin Piersic.
A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Szeles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel.
În 1993, după o relație de şapte ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Torok, de asemenea originară din Cluj, potrivit wikipedia.ro.
În anul 2009, Florin Piersic înregistrează un disc de autor cu 10 melodii.
De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de "cetățean de onoare" al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București, Galați și Iași.
Pe 31 ianuarie 2011, la câteva zile după ce a împlinit 75 de ani, Florin Piersic a primit o stea pe "Aleea Celebrităților" ("Walk of Fame") din București, un spațiu dedicat artiștilor români, inaugurat în Piața Timpului din centrul Bucureștiului, de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei și magazinul Cocor.
La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau