"Schimbăm hrana, nu clima!"
Dimensiune font:
La nivel global, sistemul alimentar are o influenţă enormă asupra schimbărilor climatice şi asupra migraţiei, fenomene care, la rândul lor, afectează modul în care producem şi consumăm alimente. Folosirea hranei pentru a ilustra interdependenţa şi complexitatea factorilor care determină schimbările climatice şi anumite fenomene de migraţie este o abordare firească, pragmatică şi cu un potenţial impact semnificativ. Acesta e şi motivul pentru care Asociaţia Mai bine organizează, în perioada 15 - 20 septembrie 2020, tabăra Reţete pentru Planetă "Schimbăm hrana, nu clima!"
Organizatorii au încredere că tinerii sunt cei mai în măsură să răspundă provocărilor aduse de schimbările climatice şi migraţie prin intermediul hranei. Aceştia vă propun să împărtăşim cu toţii cunoştinţele şi instrumentele de care dispunem şi să învăţăm unii de la alţii pentru a cultiva energia necesară pentru a crea noi sisteme de relaţii interumane, între oameni şi natură, precum şi cu noi înşişi, bazate pe cooperare, simplitate voluntară şi bucuria de a fi.
Tabăra va fi facilitată de Ana-Maria Marinescu-Pălăduş şi Bogdan Mihail Gioară (Asociaţia REPER21), doi gastronomi şi gurmanzi, cu un background profesional complementar:
Ana-Maria Marinescu-Pălăduş este membră fondatoare, vice-preşedintă şi activistă în REPER21. Economist de profesie, absolventă a Institutului de Ştiinţe Politice din Paris, Ana a lucrat pentru Agenţia Internaţională de Energie şi din 2006 gestionează în REPER21 diversele iniţiative ale asociaţiei în domeniile consumului responsabil, educaţiei pentru dezvoltarea durabilă şi schimbările climatice, activând printre altele ca formator şi facilitator.
Bogdan Mihail Gioară este fondatorul şi preşedintele REPER21. Politolog, fost profesor la Institutul de Ştiinţe Politice din Geneva, Bogdan deţine o vastă expertiză teoretică şi practică în domeniul schimbărilor climatice şi impactului socio-economic al acestora, dezvoltată prin numeroase proiecte europene (Erasmus+, POCU, POCA) în acest domeniu pe care le-a coordonat în REPER21 şi în cadrul cărora a activat ca expert şi formator. Bogdan coordonează activitatea online a REPER21 privind tematica schimbărilor climatice, fiind una dintre cele mai consistente “voci” de la noi pe reţelele sociale.
REPER21 (Reţeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile, secolul XXI) este o organizaţie cu o experienţă vastă în promovarea şi operaţionalizarea dezvoltării durabile. Schimbările climatice şi rolul lor asupra societăţilor contemporane reprezintă una dintre cele mai importante piste de acţiune ale asociaţiei. Printre altele, REPER21 co-gestionează programul PROF21 destinat promovării educaţiei pentru dezvoltarea durabilă (EDD) în şcoli, programul ONG21 prin care a fost dezvoltată în mod participativ o politică publică în domeniul EDD şi gestionează pagina Facebook “Cercul climatic”.
Asociaţia Mai bine este o organizaţie fondată în anul 2009, în Iaşi, care are ca misiune promovarea teoretică şi practică a dezvoltării durabile prin iniţiative şi proiecte organizate şi dezvoltate în patru domenii de acţiune: educaţie pentru dezvoltare durabilă, protecţia mediului, antreprenoriat social verde şi implicare civică.
Proiectul #GoEAThical urmăreşte implicarea tinerilor europeni în activităţi, campanii şi politici de dezvoltare, la nivelul Uniunii Europene, care răspund provocărilor globale ale migraţiei şi schimbărilor climatice prin intermediul consumului şi producţiei durabile de produse alimentare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau