Stephen King este cel mai mare scriitor de romane horror din lume. Este deci inutil sa mai aduc laude, pentru ca in mod sigur a facut-o cineva inaintea mea cu mult mai multa indemanare. Asa ca, voi incerca sa vorbesc mai mult despre roman.
Mobilul este unul dintre primele romane horror pe care le-am citit, insa in mod sigur voi incepe sa acord o mai mare atentie genului. Initial mi s-a parut putin cam comercial, insa continuand sa citesc, a inceput sa ma atraga tot mai tare, pana cand nu am mai reusit sa-l las din mana. Povestea incepe punandu-ne in prim cadru un om simplu, nicidecum un erou, pe nume Clayton Riddell. El este un desenator si se afla in Boston pentru a-si prezenta lucrarile. Totul se intampla foarte spontan, in timp ce isi lua o inghetata. La inceput aude un urlet din parcul din apropiere, care i se pare uman.
Insa, in momentul in care se uita, observa un barbat care musca urechea unui catel, dupa care a smuls-o cu totul. In fata lui, o fetita, care cu cateva secunde inainte vorbea la telefonul mobil, acum musca jugularul unei femei. Totul se petrece atat de repede in jurul lui Clay incat nici nu are timp sa reactioneze. Insa se vede nevoit sa ia atitudine, caci apocalipsa pare sa bata la usa. In scurt timp se formeaza un mic grup, alaturi de el venind un barbat, Tom, si o fetita, Alice, ce a fost atacata de propria mama. Pana sa se innopteze, decid sa paraseasca orasul, si, pe masura ce majoritatea supravietuitorilor se indeparteaza, pot observa orasul cum arde.
Si-au dat seama destul de repede ca toata catastrofa a fost declansata de telefoanele mobile. Un anume semnal produs de acestea a resetat creierul uman, lasand in urma niste creaturi violente care omoara tot ce le iese in cale. Astfel, singurii supravietuitori sunt cei care nu au folosit un telefon mobil, iar acestia se pare ca sunt destul de putini, caci primul lucru pe care il faci cand dai de pericol este sa iei telefonul in mana pentru a suna pe cineva. Cei trei decid sa se retraga intr-un loc mai putin populat, si merg la casa lui Tom pentru a se pune la adapost si a se odihni. Insa la nici doua zile dupa declansarea semnalului, incep sa observe schimbari in comportamentul “telnebunilor”, asa cum sunt numiti. Acestia devin mai putin violenti fata de cei ca ei si par sa inceapa sa invete sa-si procure hrana.
Urmatorul lucru si mai ciudat a fost felul in care mergeau, semanand cu un stol de pasari ce zbora la aceeasi distanta, perfect calculat. Isi dau seama ca “telnebunii” au o minte colectiva, si incep sa observe cum, de la o zi la alta, evolueaza intr-un fel necunoscut oamenilor, si ca, intr-un mod straniu, nu se deplaseaza decat ziua. Astfel Clay, Tom si Alice pornesc la drum, mergand doar pe timp de noapte, obiectivul lor fiind sa ajunga la Sharon si Johnny, sotia si fiul lui Clay, care spera el sa fie inca in viata. Lumea este total schimbata si este tot mai greu sa ramai in viata, pe masura ce “telnebunii” evolueaza.
Pentru a afla cum se va incheia calatoria celor trei, pentru a vedea in ce se va transforma noua lume si pentru a sti sfarsitul care garantez ca nu va dezamagi, recomand tuturor sa citeasca “Mobilul”.
Sursa: http://nemirabooks.ro
Adauga comentariul tau