Sven Ortoli, Nicolas Witkowski, Butoiul lui Arhimede

Butoiul lui Arhimede  de Sven Ortoli si Nicolas Witkowski este chiar o carte despre butoaie si Arhimezi.
O carte simpatica despre Nobel si adulter. Despre Einstein fara de sosete si despre Mendeleevi nebuni. Despre gauri negre si aspiratoare false.
Un fel de revista Ciao curioasa si nitel indiscreta, bagata, pana la fund, in vietile genialilor stiintei.
Dar nu e doar atat. Sunt ceva momente in care zambetul iti dispare de pe buze si te intrebi de ce trebuie sa fim superficiali. Tonul nu devine lamentabil sau patetic. Scrie intr-o maniera acida, pentru a ne face sa recunoastem dobitoacele din noi.
Ne construim simboluri ajutatoare, sinapse spre un mesaj mai adanc, dar ramanem pana la urma doar cu cablurile intre doua lucruri; fara transmisie, fara curiozitate, fara “acum hai sa intelegem”, fara “hai sa vedem mai departe”.
E ca si cum ne-am construi o retea de autostrazi facuta sa ne uneasca oraselul cu viitoare metropole. Insa ne-am multumit sa nu mai construim nimic si ne-am legat doar de niste placute, frumos colorate, care anunta o mare asezare ce nu va fi construita niciodata.

Cartea are cateva mesaje:
- oamenii de stiinta sunt la fel ca noi, tot cu carne si oscioare;
- pe flacaii astia ii retinem mai mult dupa picanterii decat dupa ce au scris in buchiile lor;
- omul de rand are nevoie de un mit, bun si cumsecade, pentru a retine o personalitate cu formule in cap (Evrika, E=mc2 – apropos am auzit ca Mariah Carey a scos un album cu titlul asta);
- de cele mai multe ori aceste mituri sunt niste minciunele;
- de cele mai multe ori raman doar mitul, aparenta, care golesc pachetul de continut.

Eu am mai retinut si o concluzie: un mit, nascut sau nu din frustarea de a nu intelege, nu trebuie cercetat; daca exista, inseamna ca este util. Destul de convenabil, nu?

Sven si Nicolas ne infasoara in mantii de demitizare aparente; cu o mana desfac si descralizeaza inconstientul colectiv ce a retinut un mar in ograda lui Newton, o asa-zisa amanta a lui Nobel sau numarul de aur al romanului Matila (Costiescu) Ghyka.
Cu alta, insa, asaza alte picanterii din rubrica socio-culturala a lui “Stiati ca?” peste biografiile tovarasilor in discutie. La final, se presara, dupa gust, nitica informatie legata de ceea ce este de inteles din realizarile numitilor.
Pentru cei cu creierasul mai dezvoltat si cu pasiune pentru cunoastere, dar mai putin dornici de introspectie, le recomand, in continuarea butoiului, cartea lui Bill Bryson – Despre toate pe scurt.

Sursa: http://nemirabooks.ro