Un pocal al Breslei minerilor, vechi din anul 1567, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României
Dimensiune font:
Muzeul Naţional de Istorie a României a achiziţionat un pocal de argint aurit aparţinând breslei minerilor din Transilvania şi Ţara Bârsei, datat în 1567, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan.
„Încă o veste bună pentru patrimoniul cultural al ţării noastre: Muzeul Naţional de Istorie a României a făcut o achiziţie deosebită din fonduri proprii: un pocal de argint aurit aparţinând breslei minerilor din Transilvania şi Ţara Bârsei, datat în 1567, care va îmbogăţi colecţiile naţionale”, a transmis Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, iniţiativa „păstrează vie memoria trecutului nostru”.
„Felicit eforturile şi angajamentul domnului manager Ernest Oberlander-Târnoveanu şi ale echipei Muzeului Naţional de Istorie a României în conservarea şi promovarea acestei piese de patrimoniu, o capodoperă a argintăriei din perioada Renaşterii! Astfel de iniţiative păstrează vie memoria trecutului nostru, pe care toţi cei ce păşesc în sălile muzeului o vor putea celebra”, a adăugat Raluca Turcan.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau