Ursula K Le Guin, Mana stanga a intunericului

Cand am vazut prima data cartea asta in librarie (se intampla in epoca de pionierat a Nemirei, in anul 1994), am fost atras de numele ciudat al autoarei si de numele si mai ciudat al romanului: Ursula K. Le Guin, “Mana stanga a intunericului”. Sunt si astea niste atuuri in traiectoria unei carti. Lasand la o parte faptul ca avem de-a face cu unul din fericitele cazuri in care ambele premii importante ale SF-ului au fost castigate de acelasi titlu.Actiunea cartii este plasata in acelasi univers ca si “Lumea lui Rocannon” si “Deposedatii”. Este vorba de eforturile unui  reprezentant al Ligii Lumilor (numita aici Ecumen), Genly Ai de a convinge guvernele unei planete periferice, Gethen, sa se alature aliantei. In esenta, subiectul mi s-a parut asemanator cu al “Lumii lui Rocannon”. Insa stilul scriiturii, profunzimea ideilor si a temelor abordate sunt atat de diferite fata de primul roman, incat am fost uimit de cat de mare a putut fi evolutia autoarei in decurs de numai trei ani. Planeta Gethen, numita de bastinasi Iarna, cu o clima  glaciara, este impartita in doua mari state, cu forme diferite de guvernare: Karhide este un regat feudal, condus dupa bunul plac al unui monarh alienat, care schimba ministrii tot dupa bunul sau plac. Orgoreyn este un stat politienesc, unde diverse factiuni rivale sunt intr-o continua lupta pentru putere.

Prima parte a actiunii se desfasoara in Karhide, unde Genly Ai incearca prin intermediului Lordului Estraven, primul ministru, sa-l convinga pe rege sa-l ajute in demersurile sale. Estraven cade insa in dizgratie, este proscris, iar pamanteanul este nevoit sa se refugieze in statul rival. Cu o conducere totalitara si centralizata, Orgoreyn ii pare lui Genly mai avansat si mai receptiv la schimbarile oferite de Ecumen. Asteptarile sale sunt insa inselate, lupta dintre diversele partide este mai complexa decat poate intelege, si curand ajunge intr-un lagar de munca. Este ajutat sa evadeze de catre Estraven, si amandoi pornesc inapoi catre Karahide, alegandul drumul cel mai putin periculos, dar cel mai greu de parcurs. Vor incerca sa traverseze calota polara. Urmeaza partea a treia, cea mai frumoasa  in opinia mea, calatoria prin imensitatea gheturilor, in timpul careia cei doi ajung sa se cunoasca reciproc, sa se respecte si poate chiar sa se iubesca.

Dincolo de aceasta intriga sumara, frumusetea romanului sta in temele pe care le pune in discutie:

- sexualitatea si influenta genurilor asupra civilizatiei. Oamenii de pe Gethen, sunt hermafroditi. Mai precis sunt asexuati pentru cea mai mare parte a timpului, stabilindu-si sexul doar pentru o perioada fertila de doua zile, numita Kemmer. Este foarte interesanta analiza unei societati care nu este bazata pe sexe si ale carei motivatii sunt astfel complet diferite de societatea pamanteana. Practic, razboiul, asa cum il stim noi, nu exista pe Gethen, poate din cauza climei foarte aspre sau poate pentru ca radacinile violentei sunt ascunse si in sexualiatea noastra. Nici progresul nu este foarte accelerat, din aceleasi motive;

- prietenia si dragostea. Relatia dintre Genly si Estraven trece de la neincredere la camaraderie si dragoste. Cunoaste o evolutie foarte complexa de-alungul calatoriei lor peste ghetar, in urma apropierii inerente datorate conditiilor de drum, a diferentelor lor anatomice, a ambiguitatii sexuale a extraterestrului si a telepatiei care se stabileste intre ei;

- politica. Cele doua orientari politice ale statelor de pe Gethen m-au dus cu gandul la cele doua mari blocuri militare ale razboiului rece. Nu exista un conflict deschis, doar mici incidente la granita, este insa o stare de incordare permanenta care poate degenera oricand. Aparitia ambasadorului Ecumenului este momentul care poate transforma acest razboi rece in istorie, iar Estraven este cel care sesizeaza acest lucru. In postfata editiei din 1994 (nu stiu daca a fost pastrata si la editia noua) semnata de Alexandru Mironov, Estraven este prezentat ca omul care-si tradeaza patria, in numele speciei. Este  Soljenitin, Saharov, dar mai ales “omul care a deschis larg usile imperiului”, Gorbaciov.

- mitologia. Autoarea strecoara printre capitole cateva legende ale planetei, cu ajutorul carora explica psihologia gethienilor si religia lor. Una din legende are ca tema tradarea, si il are, nu intamplator, ca personaj pe un  stramos al lui Estraven. Alta legenda, de fapt un poem, din care este inspirat si titlul romanului explica natura ambivalenta a gethyenilor, caracterul lor dualist, si din acest motiv complet: Yin si Yang, lumina si intuneric, frig-cald, femeie-barbat:

“Lumina este mana stanga a intunericului,
iar intunericul mana dreapta a luminii.
Doua sunt una, viata si moarte, totuna,
precum indragostitii in kemmer,
precum doua maini unite laolalta,
precum telul si calea.”

Sursa: http://nemirabooks.ro