Valerian Stan: Mircea Cărtărescu, cadorisit din bani publici cu (mult peste) 375.000 de euro. UN DOCUMENT ICR INCOMPLET

15_11zon

Dimensiune font:

| 22-06-2023 14:00

Încă din debutul anului în curs, Mircea Cărtărescu a avut parte de o promovare de-a dreptul frenetică pentru ceea ce pare să anunțe a treia nominalizare pentru Nobel, pe care pare s-o moșească tot neconsolata și ambetata Uniune a Scriitorilor, păstorită spre ruină veșnică de etern dubiosul domn Nicolae Manolescu.

Interesant de observat că steaua norocoasă a d-lui Cărtărescu a răsărit cândva în noaptea guvernării băsiste, răstimp în care el și ceilalți celebri intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu (scurtez ca să nu fiu prea dezagreabil) – au trudit pe brânci (și pe bani mulți, foarte mulți) suflând în pupa bărcii cu motor a marinarului delator. Iar după ce a răsărit, steaua cea norocoasă a șezut deasupra ICR-ului până ce un râu de bani a început a curge din conturile de aici spre conturile și interesele scriitorului din poveste.

Cam tot pe la începutul acestui an, am început să pun cap la cap câteva informații disparate venindu-mi din varii direcții și surse ce-mi sugerau panamaua despre care scriu. Așa se face că pe 27 aprilie am scris d-lui Jicman, președintele Institutului Cultural Român, să-mi dea un număr de informații (precis indicate, pentru șanse cât mai mici de a fi păcălit) despre ce bani, în ce scop și cu ce rezultate a cheltuit Institutul cu Cărtărescu.

Am fost anunțat (prompt, legal – și de înțeles) că, dată fiind complexitatea cererii, nu mi se va putea răspunde în termenul de 10 zile stabilit ca regulă de Legea accesului la informații, ci în termen de 30 de zile. Așa că fix a treizecea zi am primit răspunsul.

Un document de 13 pagini, spunând încă în prima frază că, citez, "Nomenclatorul arhivistic din anul 2009 prevede un termen de păstrare a documentelor de 5 ani, prin urmare formulăm răspunsul pe baza informațiilor deținute în arhiva ICR în 2023, accesând totodată și memoria instituțională existentă în format electronic, pe website-uri”. Ceea ce înseamnă că cifrele ar fi certe și complete numai pentru perioada 2019-2023, deși, cum rezultă din acte, stipendierea sublocotenentului de Securitate Cărtărescu (informație din presă niciodată dezmințită) începuse din 2009 (adică din ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Băsescu – securist și el, ca să vezi coincidență).

Din memoria scurtă a ICR (pe 5 ani, deci), redau un număr de voiajuri peste mai tot în lume ale globe-trotter-ului băsist: Londra (mai 2009), Stockholm (august 2009), Stockholm (aprilie 2010), Madrid (aprilie 2011), Budapesta (aprilie 2011), New York (mai 2011), Madrid (iunie 2011), Bruxelles (mai 2012), Roma (mai 2012), Viena (octombrie 2014), Viena (februarie 2016), Stockholm (mai, 2017), Guadalajara (noiembrie 2017), Skopie (septembrie 2021), Stockholm (februarie 2023), New York (aprilie 2023). Pentru toate aceste destinații (dar și pentru altele), voiajorului i-au fost plătite cheltuielile, dar și substanțiale drepturi de autor.

El a mai beneficiat, începând tot cu 2009 și până la zi, de o campaniei masivă (cu o finanțare așijderi din bani publici) de „traduceri și publicare” a cărților proprii, la nu mai puțin de 37 de edituri de pe aproape întreg globul – în această ordine cronologică: Olanda, Rusia, Norvegia, Austria Spania, Olanda Bulgaria, Turcia, din nou Turcia, Italia, Etiopia (sic!), Suedia, Olanda, Japonia, Italia, Turcia, Austria, Polonia, Spania, Spania, Spania, Brazilia, Italia, Austria, Slovacia, Spania, Spania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, SUA, Austria, Estonia, Olanda, Spania (a opta oară în țara lui Cervantes, meleaguri de care, se știe, turistul Cărtărescu e pur și simplu fascinat). Informații mult mai complete spun, însă, spre deosebire de cele de la d-l Jicman, că în perioada la care mă refer numărul traducerilor ar fi de fapt dublu – ceea ce pune tot ce mi-a comunicat ICR-l sub un semn de întrebare mare cât casa

Totalizez cifrele din răspunsul ICR și îmi ies 375.000 de euro. O fi mult, o fi puțin – într-o țară în care bugetul pentru cultură și educație e o bătaie de joc? Părăsesc dilema aceasta sâcâit de o alta: e normal ca o instituție publică să distrugă evidențeie financiar contabile după numai 5 ani?

Mă uit în Legea contabilității și mi se confirmă ce știam, termenul e de 10 ani; mai exact a fost până în ianuarie 2023, când Iohannis și "Guvernului lui PSD-PNL” au decis să înjumătățească acest termen. Iar dacă cineva mă întreabă de ce, răspund fără să clipesc, știind cine ne sunt politicienii: hoții vor să șteargă cât mai repede urmele...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Coincidență stranie: 23 noiembrie, ziua neagră, care ne-a furat marii artiști români. Dan Negru, mesaj dureros, după decesul lui Gabriel Cotabiță: „Avea o mare grijă a vorbelor”
24/11/2024 00:04

Marele interpret Gabriel Cotabită s-a stins din viată, azi, 23 noiembrie 2024, la varsta de 69 de ani, in urma unui accident vascular. Ca o coincidentă stranie, tot intr-o zi de 23 noiembrie, parcă blestema ...

Zi neagră în lumea muzicală: Marius Bațu, fost membru al legendarei formații Pasărea Colibri, s-a stins din viață
23/11/2024 14:18

Marius Batu, unul dintre cei mai iubiti si respectati cantăreti de muzică folk din Romania, a murit vineri seara, la varsta de 65 de ani. Artistul urma să sustină un concert pe 23 noiembrie, la Casa de Cul ...

A murit Gabriel Cotabiță
23/11/2024 14:09

Cunoscutul cantăret Gabriel Cotabită a murit in urma unui accident vascular, la doar 69 de ani. Acesta era internat in spital. "Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop romaneasca fără una dintre cele mai ...

Marea actriță a României,Elena Caragiu, a murit. Viața sa a fost un adevărat film
17/11/2024 15:20

Marea actrită a Romaniei a murit. Este doliu in lumea filmului romanesc, după ce o mare actrită a trecut la cele sfinte. Actrita a reusit să plece in Statele Unite ale Americii (SUA), acolo unde a si deceda ...

Netflix scumpeşte toate abonamentele pentru clienţii din România
15/11/2024 14:21

 Netflix a hotărat să majoreze preţurile tuturor abonamentelor pe care le oferă clienţilor săi din Romania  decizie care vine după mai multe anunţuri asemănătoare ale platformelor ...

Trafic cu bilete la Palatul Peleș. Ministrul Culturii trimite Corpul de Control
11/11/2024 15:57

  Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Palatul Peles, deoarece există suspiciuni că ar exista o retea paralelă de vanzare de bilete, scrie Libertatea. Suspectii principali sunt chiar angajat ...

Celebrul bucătar Jamie Oliver, nevoit să retragă o carte de bucate, după un scandal uriaș
11/11/2024 00:21

Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver retrage de la vanzare cartea sa pentru copii, in urma criticilor aduse de aborigenii din Australia. Acestia l-au acuzat că este „lipsit de respect’” faţă de isto ...

Un mare actor pe care România l-a pierdut pe 10 noiembrie
10/11/2024 13:39

Un mare actor pe care Romania l-a pierdut pe 10 noiembrie. Gheorghe Dinică, actor de teatru şi film care a creat roluri memorabile, unul dintre cei mai versatili actori romani, s-a născut la 1 ianuarie 1934, ...

Două filme românești, nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film
10/11/2024 12:15

Filmul „Anul Nou care n-a fost” a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, care celebrează inovatia si no ...

UDMR îi dă o 'palmă' lui Iohannis, după gestul ciudat de la Budapesta: 'Noi ne dorim un președinte educat!'
08/11/2024 11:08

Gestul straniu făcut de Klaus Iohannis la Budapesta, unde i-a intors pur si simplu spatele lui Viktor Orban, nu este trecut cu vederea de UDMR. Fostul ministru Tánczos Barna sugerează o lipsă de educatie di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei