A plonjat cu BMW-ul neînmatriculat într-un pârâu, apoi a venit băut la locul accidentului să reclame că i-a fost furată mașina
Dimensiune font:
Un BMW neînmatriculat a plonjat într-un pârâu, luni seară, la Suceava, după ce a acroșat un alt autoturism care circula pe sens opus, șoferul vinovat pentru producerea accidentului fiind de negăsit până la sosirea agenților de poliție.
S-a întâmplat în zona Tărnicioara din comuna Ostra, unde polițiștii au fost chemați printr-un apel la 112 în legătură cu o mașină care a ajuns în albia pârâului. Din primele cercetări ale polițiștilor s-a stabilit că pe drumul județean 177A din comuna Ostra, în zona satului Tărnicioara, un șofer de 24 ani, din comuna Stulpicani, conducea pe direcția Ostra – Frasin autoturismul marca Audi, iar într-o curbă fără vizibilitate la stânga, a fost acroșat în partea laterală stânga de un autoturism ce venea din sensul opus, al cărui conducător auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a mai parcurs 20 m, a intrat pe sensul opus, răsturnându-se apoi în albia pârâului Tărnicioara, scrie obiectivdesuceava.ro. Șoferul din Audi a coborât în albia pârâului să vadă dacă poate acorda primul ajutor șoferului din BMW, însă nu a găsit pe nimeni la mașină, așa că a chemat poliția.
Imediat după sosirea echipajului de poliție, la locul accidentului s-a prezentat un tânăr de 19 ani, din comuna Ostra, băut și fără permis de conducere, care a declarat că autoturismul căzut în albia râului este al lui și că nu știe cine i l-a furat de acasă.
Polițiștii au deschis o anchetă privind săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui autovehicul neînmatriculat”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau