Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, din Vaslui au furat bani, ţigări şi băuturi alcoolice din mai multe magazine
Dimensiune font:
Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, din comuna Zorleni şi municipiul Bârlad, care au comis mai multe infracţiuni de furt calificat în perioada 23 martie - 1 aprilie, au fost arestaţi preventiv.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad au stabilit că cei cinci tineri au intrat prin efracţie în sediul a cinci societăţi comerciale, sustrăgând mai multe produse din tutun, băuturi alcoolice şi sume de bani, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 40.000 de lei.
"Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii bârlădeni au luat faţă de patru dintre tinerii bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a arestării preventive pentru 30 de zile. Vineri a fost reţinută şi cea de a cincea persoană, o tânără de 19 ani, din comuna Zorleni. Aceasta a fost prezentată Judecătoriei Bârlad, care a dispus măsura preventivă a arestării preventive pentru 30 de zile", au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tinerilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau