Doi jandarmi au provocat un accident grav, după o depășire neregulamentară
Dimensiune font:
Doi angajaţi ai Inspectoratului de Jandarmi din Vrancea au fost răniţi în urma unui accident rutier produs, joi dimineața, pe un drum naţional. Cei doi jandarmi răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi au ajuns la spital cu mai multe traumatisme.
„Un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani a intervenit în această dimineaţă (joi dimineața-n.r.) la un accident rutier produs pe DN 23, în comuna Răstoaca, în urma căruia au rezultat două victime de sex masculin. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, care prezenta un traumatism la membru inferior stâng. Ulterior, pacientul a fost transportat cu ambulanţa SMURD la UPU Focşani. Cealaltă victimă a fost preluată de ambulanţa SAJ, prezentă la faţa locului”, au anunţat reprezentanţii ISU Vrancea.
Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat că autoturismul în care se aflau jandarmii s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare şi s-a lovit de o maşină care a efectuat virajul la stânga pentru a intra într-o parcare. Şoferii au fost testaţi cu etilotestul şi nu consumaseră alcool, au anunţat poliţiştii.
Traficul în zonă nu a fost blocat.
Conform regulamentului, jandarmii vor face obiectul unei anchete interne. După ce vor primi îngrijiri medicale, ei vor fi întrebaţi de superiori despre accidentul în urma căruia au rezultat şi pagube materiale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau