Un curier s-a bătut singur ca să justifice furtul a aproape 12.000 de lei. A avut nevoie de 7 zile de îngrijire
Dimensiune font:
Un curier din Sibiu a reclamat la poliție că a fost tâlhărit de 3 oameni pe stradă, care i-au furat toți banii de încasări.
Ba chiar a prezentat și actele medicale cu investigațiile de specialitate și certificat medico-legal. Însă, polițiștii nu i-au găsit pe cei 3 și au ajuns la concluzia că totul a fost o înscenare.
“La data de 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au dispus măsura reținerii împotriva unui bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de delapidare”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Mai exact, la data de 11 decembrie, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Tălmaciu, a sesizat prin apel 112, faptul că, în timp ce se afla pe str. Aleea Haiducului din Sibiu, a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, că a fost agresat de trei persoane necunoscute, de sex masculin, care i-ar fi sustras banii încasați pentru coletele livrate în ziua respectivă, aproximativ 11.500 de lei.
În baza sesizării, polițiștii de la investigații criminale au demarat verificările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Curierul a depus actele medicale cu investigațiile de specialitate și certificatul medico-legal din care rezultă că leziunile suferite necesită pentru vindecare 7-8 zile, dacă nu survin complicații.
În ultimele 8 zile, polițiștii acestei secții de poliție au efectuate numeroase activități investigative specifice, de la ridicarea și analizarea conținutului tuturor imaginilor de pe camerele de supraveghere existente în zona comiterii faptei, până la testarea reclamantului cu aparatul poligraf, întrucât pe parcursul anchetei acesta și-a schimbat de mai multe ori declarația, ori a menționat că nu mai reține sau că este confuz.
Coroborând întregul probatoriu și având în vedere faptul că, în urma analizării imaginilor, nu a fost identificat niciun grup de 3 persoane care să-l fi agresat, reclamantul a fost din nou audiat, ocazie cu care s-a stabilit că fapta sesizată este nereală, acesta recunoscând că și-a înscenat tâlhăria, provocându-și leziunile singur”, explică Lazăr.
Polițiștii Secției nr. 1 Politie Urbană Sibiu s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, stabilind faptul că bărbatul și-a însușit în interesul său, din patrimoniul societății, suma de 11.474, 71 lei.
Prejudiciul nu a putut fi recuperat.
Bărbatul, reținut pentru 24 de ore, urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau