A apărut bancnota de zeor euro. Are o valoare imensă, dar nimeni nu o primește
Dimensiune font:
Bacnota de 0 euro a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2002, fiind disponibilă în șapte valori. Cu aceasta nu se poate achiziționa nimic deși valoarea sa este una foarte mare.
Moneda euro are gravate fețe diferite în funcție de statele care le-au adoptat. Bancnota însă, are aceeași grafică în fiecare țară membră în care se folosește deja moneda de schimb. Tema pentru bancnote este reprezentată de arhitectura europeană. Astfel, pe partea din față a bancnotelor sunt printate ferestre și uși, în timp ce pe verso sunt printate poduri care reprezintă legătura dintre statele membre, potrivit impact.ro.
Această bancnotă fără valoare este una specială în Uniunea Europeană. Deși nu se poate face nici o achiziție cu ea, valoarea bancnotei poate atinge prețuri imense. Ideea de a printa astfel de bancnote suvenir aparține francezului Richard Faille. În 2015 a printat astfel de bancnote pentru a promova turismul în Franța.
Trei ani mai târziu, în 2018, această idee a fost luată de către Banca Centrală Europeană care a produs o serie de bancnote de zero euro. Inițial, o astfel de bancnotă a fost vândută contra sumei de 2,50 de euro. Valoarea acestora a crescut considerabil în momentul în care au devenit obiecte de colecție.
La mare căutare printre colecționarii din întreaga lume, aceștia ajung să plătească sume considerabile pentru a deține o anumită bancnotă din colecție. Acești bani nu sunt falși, fiind emiși de BCE și produși exact ca oricare altă bancnotă, cu holograme și filigrane. Bancnotele reprezintă un suvenir și comemorează evenimente istorice din Europa precum căderea Zidului Berlinului sau celebrarea sportului european, în cazul bancnotei cu stadionul din Duisburg, Germania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau