”Epoca dobânzilor mici a trecut”, spune Dan Suciu, BNR. Anunț despre creșterea IRCC, la cât va ajunge - Video. Există și o ”veste remarcabil de bună”
Dimensiune font:
Rata dobânzii este unul dintre cele mai importante instrumente ale politicii monetare prin intermediul căruia Banca Naţională influenţează evoluţia preţurilor. În acest sens, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a adus câteva precizări în exclusivitate pentru DC News:
”Vorbim în continuare de un diferențial extraordinar de dobândă și ar fi o performanță maximă să putem face să coboare inflația fără să mai avem creștere de dobândă. Într-o lume normală, dobânda de politică monetară trebuie să fie peste inflație, în manualul de economie așa scrie. Dacă setăm așteptările într-un sens nerealist riscăm să avem mai multe necazuri decât beneficii în urma acestui proces, care este un proces de descreștere a inflației”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu
Va continua să existe epoca dobânzilor ridicate?
”Aș putea spune altfel: epoca dobânzilor mici a trecut. Ea a fost o anomalie totală pentru că să ai dobânzi de 0 și 1% la ROBOR e nefiresc. A fost o situație cu totul specială în economia mondială care a influențat și piața românească și am avut aceste dobânzi. Dobânzile trebuie să fie real pozitive”, a spus Dan Suciu.
Ce îi așteaptă pe cei raportați la IRCC
”Creșterea nu va fi așa de mare și o putem calcula în principiu. IRCC-ul a fost aprobat printr-un act normativ. Parlamentul României a considerat că e bună această dobândă IRCC, care de fapt este un ROBOR cu o întârziere de 6 luni pe cotațiile mai mici de 3 luni în principiu. Au fost și ele în creștere pentru că nu numai ROBOR-ul a crescut. În consecință putem calcula, știm că va fi în jur de 6% vârf de IRCC, probabil un pic peste. Vom veni cu datele exacte la sfârșitul lunii aprilie. De la 1 aprilie va intra în vigoare noul IRCC”, a mai declarat Dan Suciu.
Există și o veste bună
”Vestea bună este că nu au crescut numărul creditelor neperformante, este o veste remarcabil de bună care arată că cei care au luat credite au luat cu simț de răspundere și seriozitate. E undeva la 2,5%, o cifră care e foarte mică. Acum un an eram la 3,5%”, a mai spus Dan Suciu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau