Accident pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Doi muncitori au ajuns la spital
Dimensiune font:
Doi angajaşi ai CET Govora au ajuns, astăzi, la spital, în urma unui accident de muncă petrecut pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea. Unul dintre bărbaţi a suferit arsuri în proporţie de 50 la sută din suprafaţa corpului, iar celălalt doar la o mână, relatează realitateadevalcea.net.
„În urma accidentului, cele două persoane au suferit arsuri (una în proporție de cca 50%, iar cealaltă arsuri la un membru superior). Pentru salvarea celor două persoane, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ. După acordarea de îngrijiri medicale preliminare cele două persoane su fost transportate la UPU Vâlcea pentru îngrijiri suplimentare”, transmit reprezentanţii ISU.
În același timp, la locul producerii accidentului s-a declanșat o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau