Analistul economic Adrian Negrescu: ‘E o lovitură puternică această creștere de dobândă. Statul român are nevoie de bani, iar BNR încearcă să ajute statul prin creșterea dobânzilor’
Dimensiune font:
Analistul economic Adrian Negrescu a declarat că creșterea dobânzii cheie de politică monetară la 7%, ilustrează faptul că măsurile luate până acum nu au reușit să stopeze creșterea inflației.
„Toate instrumentele folosite până acum pentru a stăvili inflația nu au reușit să o reducă așa cum ne așteptam. Prețurile continuă să crească iar decizia BNR reflectă această situație. Am ajuns cu dobânda cu dobânda cheie la 7% similar cu rata dobânzii din Cehia, unde inflația scade, la fel ca și în Polonia. La noi continuă să crească. Estimările arată că luna trecută am atins vârful scumpirilor din acest an. Dacă nu vom reuși în lunile următoare să stăvilim aceste creșteri de prețuri s-ar putea ca BNR să continue să crească dobânzile”, a declarat Adrian Negrescu.
„E o lovitură puternică această creștere de dobândă pentru că afectează activitatea economică. Companiile au o dobândă mai mare decât alte țări, asta înseamnă costuri mai mari. Toate aceste costuri se duc în economie. Economia este blocată, lanțurile economice sunt întrerupte, e un îngheț total în zona de business. Statul român are nevoie de bani iar BNR încearcă să ajute statul prin creșterea dobânzilor, titlurile de stat să se vândă puțin mai bine”.
Banca Națională a României (BNR) a majorat, marți, dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, la 7%, în prima ședință de politică monetară din acest an.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 10 ianuarie 2023, a hotărât următoarele:
majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an, de la 7,75 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută, de la 5,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023;
menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit, conform b1tv.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau