Apar primele probleme după Brexit: Companiile europene refuză să mai trimită mărfuri în Marea Britanie
Dimensiune font:
Unele companii de retail din Uniunea Europeană au suspendat livrările către clienţi din Marea Britanie, în contextul noilor condiţii impuse de autorităţile britanice după Brexit, clienţii britanici nemulţumiţi fiind sfătuiţi să li se adreseze parlamentarilor pe care i-au votat, informează BBC News, potrivit MEDIAFAX.
Firma de piese de biciclete Dutch Bike Bits, cu sediul în Olanda, a anunţat că va face livrări în toate ţările, cu excepţia Marii Britanii. "Suntem forţaţi de politica aplicată de britanici să oprim cooperarea cu clienţi britanici", a transmis compania.
O altă firmă, Beer On Web, cu sediul în Belgia, a anunţat că va evita Marea Britanie, "din cauza măsurilor aplicate în contextul Brexit".
Companiile sunt nemulţumite că întâmpină costuri mai mari şi birocraţie suplimentară din cauza condiţiilor impuse de autorităţile fiscale britanice. Serviciul britanic pentru Venituri şi Vămi (HMRC) a modificat reglementările privind plata TVA de la 1 ianuarie, în contextul încheierii tranziţiei post-Brexit. TVA-ul este colectat la punctele de vânzare, nu la punctele de import, iar produsele din spaţiul UE sunt tratate în acelaşi mod ca cele din afara spaţiului comunitar. Practic, companiile străine de tip retail care livrează produse în Marea Britanie trebuie să se înscrie pentru plata TVA-ului în Marea Britanie dacă valoarea produsului este mai mică de 150 de euro (135 de lire sterline).
"Pentru acest serviciu, autorităţile britanice intenţionează să taxeze fiecare companie din lume care exportă în Marea Britanie. În mod clar, aceste lucru este ridicol pentru o ţară, să ne imaginăm că fiecare ţară din lume ar avea aceeaşi idee. Dacă fiecare ţară ar decide să se comporte la fel, am avea 195 de taxe în fiecare an, ar trebui să ne adaptăm schimbărilor legislaţiei fiscale din 195 de ţări, să avem bilanţuri contabile pentru 195 de ţări şi să facem plăţi la 195 de oficii fiscale din 195 de ţări, să depăşim toate obstacolele pentru a demonstra că facem toate aceste lucruri onest şi fără greşeli", a argumentat compania Dutch Bike Bits.
"Dacă sunteţi nemulţumiţi de această situaţie şi aveţi tot dreptul să fiţi, vă rugăm să vă adresaţi reprezentanţilor aleşi din Marea Britanie", subliniază Dutch Bike Bits.
Alte firme speră că deciziile proprii de suspendare a livrărilor în Marea Britanie vor fi doar temporare. Compania finlandeză Scandinavian Outdoor, a transmis: "În acest moment, nu facem livrări în Marea Britanie. Din cauza Brexit, am închis temporar magazinul pentru clienţii domiciliaţi în Marea Britanie. Comenzile vor fi posibile imediat ce înregistrarea pentru plata TVA-ului şi întreaga procedură de vânzări în Marea Britanie după-Brexit vor fi rezolvate".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau