Arieratele unor primării, mai mari decât veniturile
Dimensiune font:
Arieratele unor primării sunt mult mai mari decât veniturile proprii şi acestea nu vor putea rambursa în cursul anului 2013 creditul de trezorerie pentru stingerea datoriilor, a declarat marţi şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, Erik de Vrijer. „Suntem preocupaţi de faptul că în cazul unor autorităţi locale arieratele sunt mai mari, în unele cazuri mult mai mari, decât veniturile proprii. Probabil acestea vor beneficia de un credit-punte de la administraţia centrală, pe care îl vor rambursa într-o perioadă mai lungă de un an”, a afirmat Erik de Vrijer. Oficialul FMI a apreciat că, dacă măsurile speciale prevăzute în premieră în legea bugetului de stat pe 2013 vor fi implementate corect, autorităţile vor reuşi să elimine arieratele administraţiei locale până la finalul anului 2013. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau