Atenție la produsele de post! Multe pot fi falsificate!
Dimensiune font:
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. Astfel, aceste produse trebuie achiziţionate doar din locuri amenajate şi autorizate, unde pot fi păstrate la temperatura corespunzătoare. Consumatorii sunt sfătuiţi să citească atent eticheta şi lista de ingrediente, având în vedere că, la controalele din anii anteriori, au fost găsite produse cu ingrediente de origine animală etichetate ca fiind ”de post”.
”Pe data de 15 noiembrie începe Postul Naşterii Domnului, cunoscut şi ca Postul Crăciunului, care durează până pe 24 decembrie si pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în acest post să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să achiziţionaţi aceste produse alimentare numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs”, a arătat Paul Anghel, duminică, într-o postare pe Facebook.
El a atras atenţia că produse alimentare de post achiziţionte din locuri neautorizate, în care comerciantul nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, pot fi neconforme sau chiar nesigure, putând afecta sănătatea consumatorilor.
Un alt sfat este de a verifica atent eticheta produselor de post. Aceste produse sunt constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc, iar consumatorii nu trebuie să cumpere produse care nu oferă informaţii complete şi corecte privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau