Când vor fi plătite pensiile în luna decembrie şi ianuarie 2023
Dimensiune font:
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că Poşta Română va lucra în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile, astfel încât, până la 15 decembrie, toate pensiile să fie achitate. În ianuarie pensiile vor intra în conturi în 12-14 ale lunii, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două, a anunţat ministrul.
„Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a declarat Budăi la Antena 3, potrivit News.ro.
Ministrul Muncii a precizat că pensiile nu vor întârzia din cauza zilelor libere din luna decembrie.
„Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăţi. Cu siguranţă vom asigura aceste plăţi”, a precizat Budăi.
Întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a subliniat că Poşta va lucra pentru efectuarea de plăţi, în 2 decembrie. ”Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă”, a declarat ministrul.
Întrebat, de asemenea, dacă nu e prea greoi mecanismul de folosire a voucherelor pentru plata energiei care urmează să fie acordate categoriilor vulnerabile, Marius Budăi a precizat că mecanismul poate fi îmbunătăţit pe parcurs. ”Orice mecanism la început de implementare poate părea greoi şi aşa cum a fost şi cu voucherele pentru alimente, dacă vom întâmpina anumite probleme, le vom îndrepta. Important este să ajungă la cetăţeni”, a declarat Marius Budăi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau