Cooperativele de energie, soluția scăderii facturilor la electricitate. Costuri mai mari pentru prosumatorii de energie. Legile scumpesc energia verde

energiaverde-ss

Dimensiune font:

| 16-07-2024 16:03

roenergie.ro/

Facturile umflate de criza energetică au determinat apariția comunităților (cooperativelor) de energie, care sunt o asociere de persoane fizice și/sau juridice care produc energie verde. Ele au drept scop obținerea unui preț corect pentru energia electrică produsă, care să permită noi investiții, de care să beneficieze toți membrii comunității.
Conform Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) în România existau la sfârșitul primului trimestru din acest an mai mult de 120.000 de prosumatori, din care peste 92.000 sunt persoane fizice. Puterea instalată cumulată a instalațiilor este de circa 1.600 de MW, mai mare decât a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă.
Deși Comisia Europeană a emis o directivă care prevede că toate țările din UE trebuie să creeze cadrul legal pentru înființarea de comunități de energie curată și să se asigure că acestea pot consuma, depozita și vinde energia pe care o produc, România nu și-a aliniat legislația la aceste standarde.
Din acest motiv, „numărul cooperativelor de energie din România este redus, în timp ce la nivel european numărul acestora trece de 9.000! Cele existente sunt afectate de faptul că prețurile nu sunt stabilizate și atrag atenția asupra situației serviciilor de transport și distribuție, care nu sunt încă pregătite pentru a face față cerințelor actuale și viitoare ale pieței”, explică dl Daniel Burduhos, administrator al cooperativei de energie roenergie.ro.
S-a ajuns la situația în care una dintre cele mai importante cooperative se confruntă cu dificultăți majore în asigurarea unor prețuri pentru energia obținută la valori juste pentru membrii săi.
Reprezentanții cooperativei roenergie.ro au declarat că vor menține prețul de 22 bani/kWh pentru energia produsă, asigurându-se că prosumatorii sunt remunerați la un nivel sustenabil.
„Situația actuală din sectorul energetic al României necesită intervenții urgente și măsuri concrete din partea autorităților pentru a stabiliza piața și pentru a asigura un cadru legislativ care să susțină dezvoltarea sustenabilă a acestui sector crucial. Fără acestea, riscul unor perturbări majore și al unei crize energetice extinse devine din ce în ce mai real. Este necesar un sistem centralizat de gestiune în timp real ale producției și consumului, care ar asigura reducerea cu 30% a facturilor plătite de români”, precizează dl. Marius Pavelea, director al cooperativei.
O altă provocare pentru prosumatori o reprezintă legea care prevede necesitatea instalării de baterii pentru stocarea energiei până în 2027, măsură care necesită cheltuieli suplimentare.
În acest sens, Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) a solicitat recent Preşedinţiei României, să trimită spre reexaminare legea, care conține un amendament „otrăvit” susținut de câteva companii de distribuție a electricității. Se atrage atenția asupra faptului că, deşi dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice în baterii este un pas natural şi esenţial pentru tranziţia către un Sistem Energetic Naţional flexibil, inteligent şi eficient, aceasta nu poate fi realizată doar prin exploatarea prosumatorilor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Vești proaste pentru pensionari! Șeful Consiliului Fiscal îl contrazice pe Marcel Ciolacu: 'E o fantezie / Nu vor exista pași, că n-ai cum să-i faci'
16/01/2025 00:19

Seful Consiliului Fiscal Daniel Dăianu crede că indexarea pensiilor cu inflatia din septembrie e pură fantezie. Reactia acestuia vine in contextul in care PSD-istii au invocat posibilitatea indexării pensii ...

Dobânzile ar putea scădea la jumătatea anului
15/01/2025 19:47

Situatia politică internă, rezultat al anulării alegerilor prezidentiale, lipsa bugetului de stat dar si cresterea inflatiei in decembrie la 5,14%, de la 4,62% in septembrie, au fost tot atatea motive pentru ...

De la 1 februarie CTP Iași majorează pretul biletelor și abonamentelor
15/01/2025 19:10

Începand cu data de 1 februarie 2025, intră in vigoare noile tarife pentru biletele de călătorie si abonamentele Companiei de Transport Public Iasi. Bilete la pret vechi pot fi utilizate pană la 15 f ...

Guvernul nu va mări cota TVA
15/01/2025 15:28

Guvernul nu va mări cota TVA, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu miercuri, adăugand că o creştere a acesteia cu un punct procentual ar duce automat la o creştere a inflaţiei cu 0,5 puncte procentual ...

Facturile mai mari la gaze vor usca buzunarele românilor
15/01/2025 14:53

Măsura plafonării preturilor la gaze naturale ar urma să fie eliminată după 31 martie 2025, ceea ce va genera o crestere semnificativă a facturilor pentru consumatori. Primele oferte publicate de furnizor ...

Rabla Clasic și Plus continuă și în 2025
15/01/2025 14:14

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a anuntat că asteaptă finalizarea bugetului de stat, ca mai apoi să stabilească bugetul pentru programele Rabla. Ministrul nu isi doreste să taie din buget si spune că v ...

Urgență fiscală: ce impozit trebuie să achite românii imediat pentru a evita o amendă de 27.000 de lei
15/01/2025 13:51

  Anul incepe cu plata taxelor si impozitelor către stat. Statul are nevoie urgentă de bani confruntandu-se cu un deficit foarte mare. O categorie de romani va trebui să plătească impozit p ...

Comunicat de presă demarare proiect “ PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUM PROPRIU, UAT CRISTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI”
15/01/2025 11:00

 Comunicat de presă demarare proiect “ PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUM PROPRIU, UAT CRISTESTI, JUDETUL IASI”

Tanczos Barna: „În decembrie s-a stabilit că salariile şi PENSIILE în 2025 nu se indexează. Premierul caută soluţii în continuare pentru pensionari”
15/01/2025 09:27

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi, despre o posibilă indexare a pensiilor in septembrie, aşa cum afirmase premierul Marcel Ciolacu, că in decembrie s-a stabilit că salariile şi pensii ...

 COMUNICAT DE PRESĂ. Comuna Victoria, județul Iași, demarează proiectul ,,Înființare parc fotovoltaic în comuna Victoria, județul Iași
15/01/2025 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ. Comuna Victoria, judetul Iasi, demarează proiectul ,,Înfiintare parc fotovoltaic in comuna Victoria, judetul Iasi"  

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei