Cum să nu apari pe Lista datornicilor la Fisc
Dimensiune font:
Lista cu companiile care au datorii mari la Fisc în al treilea trimestru al anului 2020 va fi afișată online, conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 558/2016, până la 31 octombrie. Este vorba de perioada iulie - septembrie.
Citește și ING lansează o estimare ŞOC: Guvernul ar urma să majoreze TVA după alegeri
Afișarea listei este o obligație legală ce trebuie îndeplinită de Fisc până la sfârșitul primei luni de după trimestrul ce tocmai s-a încheiat. Însă, înainte de publicarea listei, companiile care urmează să figureze pe ea sunt anunțate în scris până la data de 15 octombrie.
Astfel, societățile au două variante la dispoziție:
- fie să ceară Fiscului corectarea evidențelor, în caz că sumele precizate sunt greșite (datornicul se prezintă la Fisc în termen de cinci zile de la data primirii notificării, pentru ca părțile să se pună de acord asupra datoriei reale);
- fie să-și achite datoriile, dacă au resursele necesare la îndemână (actualizarea listei datornicilor se face în 15 zile de la achitarea integrală a creanțelor).
Pe lista datornicilor sunt înscrise numai persoanele juridice ale căror restanțe sunt cel puțin egale cu următoarele praguri:
500.000 de lei, pentru marii contribuabili;
250.000 de lei, pentru contribuabilii mijlocii;
100.000 de lei, pentru celelalte categorii de debitori persoane juridice.
Lista debitorilor este publicată trimestrial în încercarea de a preveni acumularea de datorii către Fisc. Mai exact, este vorba de obligațiile fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată și de diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere (chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată).
Sursa: avocat.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau