Director ADS, arestat pentru luare de mită. A cerut 350.000 de euro pentru un contract de arendă
Dimensiune font:
Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea pentru 30 de zile a lui Marius Ionel Nuţă, director al Direcţiei Control Reprezentanţe Teritoriale şi Comunicare din cadrul Agenţiei Domeniile Statului (ADS), acuzat de DNA de trafic de influenţă, după ce a pretins de la un om de afaceri suma de 350.000 de euro, pentru a-l ajuta să obţină un contract de arendă.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 24 ianuarie - 20 martie 2023, Marius Ionel Nuţă ar fi pretins, pentru el şi pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor în cauză), suma totală de 350.000 euro pentru "a-l ajuta" pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafaţă de 650 hectare de teren agricol, situat într-o comună din judeţul Giurgiu.
În contul aceleiaşi sume de bani, Nuţă i-ar mai fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze respectiva suprafaţă de teren pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani.
În acest context, omul de afaceri i-a remis directorului de la ADS suma de 90.000 lei, ce reprezenta o primă tranşă din suma pretinsă iniţial.
Ulterior, cu toate "eforturile" depuse de director, licitaţia privind arendarea terenului respectiv a fost câştigată de o altă persoană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau