Dragos Damian spune că pensiile românilor sunt în pericol: Bomba cu ceas vine de la străinii care muncesc în România
Dimensiune font:
Pensiile românilor sunt în pericol, asta spune omul de afaceri Dragoș Damian, care avertizează că forța de muncă adusă în România din străinătate ar putea dinamita bugetul de pensii. În primul rând, e vorba de salarii mici care li se acordă acestor angajați, dar și de faptul că mulți din ei muncesc la negru.
Iată ce spune CEO-ul Terapia:
„Este bine că, cel puțin în campania electorală, candidații ies pe șantierele de construcții pentru a vedea cu proprii ochi progresul proiectelor publice finanțate în marea lor majoritate din taxele și impozitele plătite de contribuabilii votanți. În curând, o să vedeți, candidații se vor duce în fabricile de prelucrare și în fermele agricole, de preferat cele unde sunt mulți angajați în schimb. Și acolo ies niște poze excelente, căști, veste, halate, linii de asamblare, linii de mulgere, etc. Angajații români din fabricile de prelucrare, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole aparțin în marea majoritate generației Decrețeilor (cei născuți între 1966 şi 1989-nr) – Baby-Boomers-ii României”, scrie directorul fabricii de medicamente Terapia din Cluj
Omul de afaceri avertizează că valoarea vine din munca de producție și nu din activități de consiliere sau marketing
Damian susține că nu putem vorbi despre creștere economică sustenabilă în România fără fabrici, șantiere de construcții și ferme agricole: „Este de dorit că după ce se termină alegerile, viitori lideri ai României s-o lase mai moale cu piarul din forumurile, conferințele, dezbaterile și seminariile despre cum o să facem și o să dregem în cercetare-dezvoltare, inteligență arficială, digitalizare, tehnologizare, automatizare și alte asemenea „priorități” și să accepte că fără valoarea adăugată adusă de fabricile de prelucrare, de șantierele de construcții și de fermele agricole, România nu are nici o șansă la o creștere economică sustenabila. Politici și strategii industriale pe mâncare, chimie, energie și apărare și dezvoltarea de resursă umană pentru aceste domenii.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau