Euro a scăzut sub valoarea unui dolar, pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Lovitură dură dată de Rusia
Dimensiune font:
Euro a scăzut miercuri, 13 iulie, sub pragul simbolic de un dolar, pentru prima dată din decembrie 2002.
La scurt timp după publicarea unor date statistice care arată o creştere accelerată a inflaţiei în SUA în luna iunie, ceea ce deschidea calea unei politici monetare şi mai restrictive din partea Rezervei Federale americane, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9998 de dolari în jurul orei 12.45 GMT, o premieră de la introducerea sa în circulaţie.
”Raţionalizarea gazelor naturale, aşteptata recesiune, sunt toate motive solide pentru a fi pesimist cu privire la euro”, este de părere Stuart Cole, economist la Equiti Capital în Londra. Potrivit economistului, aceşti factori vor îngreuna sarcina Băncii Centrale Europene de a majora costului creditului, ceea ce va adânci şi mai mult diferenţele de dobândă dintre SUA şi Europa.
De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.
Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, monedă euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.
Deprecierea euro, care a pierdut 12% din valoare de la începutul anului, este o nouă bătaie de cap pentru BCE. Un euro mai slab face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie. Pe de altă parte, încercarea de a susţine cursul de schimb al euro cu dobânzi mai mari ar putea agrava riscurile de recesiune.
Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să înceapă să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din 21 iulie, aceasta fiind prima majorare a costului creditului în zona euro decisă în ultimii 11 ani. În schimb, începând din luna martie şi până în prezent, Banca centrală a SUA a majorat costul creditului cu 150 de puncte de bază şi ar urma să adopte o nouă majorare de 75 de puncte de bază la reuniunea de la finele acestei luni.
Cu o zi înainte, moneda euro ajunsese la paritate cu dolarul american, pentru prima dată în ultimii 20 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau