Executor judecătoresc acuzat de DNA că și-a însușit banii recuperați în peste 150 de dosare de executare silită
Dimensiune font:
Un executor judecătoresc din Argeș a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că şi-ar fi însuşit banii din 152 de dosare de executare silită. El le-ar fi provocat un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei mai multor creditori care aveau de recuperat banii respectivi.
DNA a anunțat joi că executorul judecătoresc Marius Damaschin a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în formă continuată (152 acte materiale).
Acuzațiile pe care i le aduc procurorii
În calitate de executor judecătoresc, în perioada 1 februarie 2015-10 octombrie 2019, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării procedurii de executare silită în 152 de dosare de executare, acesta ar fi cauzat un prejudiciu în valoare 1.332.818 lei în dauna mai multor creditori care aveau de recuperat banii respectivi. Concret, deși a încasat cu titlu de debite recuperate suma totală de 1.332.818 lei consemnată la dispoziția sa și care era cuvenită creditorilor cu titlu de debite recuperate, inculpatul nu ar virat banii proveniți din executarea silită către mandatarul creditorilor, folosind banii în interes personal.
Procurorii au instituit sechestru pe imobile și terenuri ale executorului judecătoresc, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Pitești.
Executorul judecătoresc a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare, în decembrie 2020. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau