Indicele ROBOR încheie săptămâna în forță: creștere de 15 puncte, față de ziua precedentă
Dimensiune font:
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,36%, în urcare cu 15 puncte de bază faţă de joi, când a fost cotat la 7,21%, arată datele publicate de BNR, citate de Ziarul Financiar.
La începutul săptămânii, indicele afișa o valoare de 7,14%, iar la începutul lunii de 6,47%, informează Mediafax.
Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a atins 7,54% de la 7,38% joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 7,68% de la 7,51%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală.
Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 2,65% pentru T1/2022.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau