Îngenuncheați de datorii: Tot mai mulți români solicită intrarea în insolvență personală deoarece nu își pot plăti datoriile
Dimensiune font:
Numărul persoanelor fizice care au intrat în insolvență a înregistrat o creștere majoră mai ales în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, marţi, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
„În acest moment avem o creştere semnificativă (a numărului insolvenţelor persoanelor fizice, n.r.), în special în anul 2024, faţă de anii anteriori. În primul rând, trebuie să încep să vă spun că legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 şi, în şase ani de zile, noi am înregistrat 400 de cereri, la nivel naţional. Dintre acestea, cele mai multe au fost înregistrate în anul 2023, respectiv 135, iar în anul 2024 până la începutul lunii martie am avut aproape jumătate din cererile din anul 2023, aproximativ 60 de dosare. Dintre acestea, 172 sunt pentru cereri pentru deschide deschidere a planului de rambursare, pentru care Comisia de insolvenţă a emis deciziile de admitere în principiu, de deschidere a procedurii, iar dintre acestea 166 sunt cele pentru care s-a deschis efectiv procedura”, a menţionat Stejar.
Potrivit sursei citate, legea prevede trei forme ale procedurii de insolvenţă: procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor, procedura judiciară prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă.
„Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor constă în realizarea unui plan de rambursare de către debitor, care va fi negociat cu creditorii, iar debitorul va intra în această procedură numai dacă creditorii sunt de acord cu planul şi votează planul. Procedura judiciară prin lichidarea de active se desfăşoară prin judecătorii, iar în acest caz debitorul depune cerere la judecători în a cărei circumscripţii îşi are domiciliu şi în cazul în care cererea este acceptată, se va numi un lichidator care se va ocupa de lichidarea şi vânzarea tuturor bunurilor sale. Ulterior, va intra într-o perioadă numită post-procedură în care poate să varieze între un an şi cinci ani şi în cadrul acestei perioade va plăti către creditori, din venitul său net, o sumă stabilită de instanţă”, a explicat reprezentantul ANPC.
De asemenea, directoarea generală a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu a declarat că peste 34.000 de proceduri de insolvenţă generale a persoanelor juridice au fost înregistrate în perioada 2019 – 2024, în timp ce în cazul persoanelor fizice, numărul procedurilor este de 172.
“În perioada 2019 – primul trimestru al anului 2024 înregistrăm 34.087 de proceduri de insolvenţă generale, simplificate, observaţie sau faliment, inclusiv reorganizare judiciară. Din aceste proceduri, un număr de 19.674 de proceduri s-au închis sau sunt în derulare. În momentul de faţă, sunt 14.413 proceduri din evidenţele Registrului Comerţului Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pe baza hotărârilor judecătoreşti de deschidere şi a notificărilor întocmite de către practicieni în insolvenţă cu privire la declanşarea acestor proceduri. Pentru procedurile de insolvenţă în derulare este bine să analizăm şi să reţinem cel puţin faptul că pentru procedurile din numărul total de proceduri deschise în 2019, un număr de 1.044 de proceduri de insolvenţă încă sunt în derulare în momentul de faţă, ceea ce înseamnă că acestea, uşor-uşor, încep să depăşească termenul de 5 ani. Pentru procedurile deschise în anul 2020, un număr de 970 de proceduri se află în derulare. Pentru procedurile deschise în 2021, un număr de 1.697 de proceduri se află în derulare, iar pentru procedurile din 2022, un număr de 3.275 de proceduri se află în derulare. În 2023, evident, aproape toate procedurile, 5.607, se află în acest stadiu, dintr-un total de 6.772 de proceduri”, a menţionat Burdescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau