Noul Twingo de la Renault va costa 20.000 de euro
Dimensiune font:
Producătorul auto francez Renault a anunţat că va dezvolta împreună cu o companie de inginerie chineză viitoarele maşini Twingo, care vor costa mai puţin de 20.000 euro (21.676 dolari), în condiţiile în care firmele auto europene vor să producă vehicule mai ieftine şi mai mici pentru a concura cu rivalii din China, transmite Reuters.
"Dezvoltarea Twingo avansează cu rapiditate, intenţionăm să dezvoltăm acest model în doi ani. Dezvoltarea Twingo va fi realizată cu un partener de inginerie chinez, pentru a îmbunătăţi costurile şi a scurta perioada până la lansarea modelului. Proiectul este condus de Ampere. Proiectul de design şi inginerie avansată este realizat în Franţa, iar producţia va fi în Europa, aşa cum am planificat", a precizat un purtător de cuvânt al Ampere, divizia de vehicule electrice a Renault.
Renault şi rivalul german Volkswagen au pus capăt discuţiilor pentru a dezvolta în comun o versiune electrică accesibilă a modelului Twingo, a declarat luna aceasta, pentru Reuters, directorul general de la Renault, Luca de Meo.
"Am dorit, de asemenea, să arăt că industria europeană poate lucra împreună ca o echipă şi cred că asta este o oportunitate ratată, dar ar putea să apară altele", a spus Luca de Meo, confirmând informaţiile apărute anterior pe surse.
Renault a precizat că decizia de a alege un partener din China pentru o versiune sub 20.000 euro a modelului Twingo nu are legătură cu decizia anterioară privind Volkswagen.
Producătorii auto europeni vor să producă vehicule mai mici, care să coste mai puţin de 20.000 euro, pentru a concura cu branduri chineze ca BYD.
Principalii producători mondiali de vehicule electrice (EV) sunt din China şi se extind rapid pe piaţa europeană, punând presiune pe firme ca Renault să-şi scadă costurile şi să accelereze lansarea noilor modele pe piaţă. Producătorii chinezi de vehicule electrice au redus perioada de dezvoltare pentru noile vehicule la o medie de 2,5 ani, aproximativ jumătate din cât au nevoie în mod obişnuit companiile auto.
La finele anului trecut, Renault a anunţat că va lansa un nou Twingo electric, denumit Legend, care se va comercializa pentru mai puţin de 20.000 de euro iar directorul financiar Thierry Pieton a spus că obiectivul este democratizarea pieţei automobilelor electrice. Ulterior, în luna aprilie, sursele citate de Reuters au dezvăluit că Renault a început lucrările de inginerie la o versiune mai accesibilă a modelului său electric Twingo, producţia urmând să demareze în doi ani în Slovenia. Pentru a accelera lansarea Twingo, inginerii vor reduce numărul de componente cu 20%, folosind mai multe componente generice, a declarat Gilles Le Borgne, şeful departamentului de tehnologie de la Renault. O altă sursă, familiară cu planurile Renault de a produce în masă noul Twingo în 2026, a declarat că modelul va fi asamblat la uzina Novo Mesto din Slovenia, unde este acum produsă actuala maşină electrică Twingo ZE.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau