O treime dintre angajați preferă munca de acasă
Dimensiune font:
Un procent de 40% dintre angajaţi merg zilnic la birou în prezent, în timp ce 28% lucrează în sistem hibrid iar o treime exclusiv remote, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare.
„Piaţa de birouri a avut mult de suferit în ultimii ani, întrucât tot mai mulţi angajaţi au preferat biroul de acasă în locul sediului companiei. Ca urmare, unii dintre proprietarii clădirilor de birouri din România deja se orientează către soluţii alternative de utilizare a spaţiilor goale, în timp ce companiile redistribuie bugetele pe care le-ar fi alocat chiriei şi utilităţilor. Cu toate acestea, modul de lucru hibrid este una dintre soluţiile care contribuie la menţinerea ratei de ocupare a spaţiilor de birouri, în timp ce răspunde nevoii angajaţilor de a reduce timpul dedicat navetei, dar şi aceleia de a se întâlni cu colegii. În prezent, dintre angajaţii white-collar, 28% lucrează în sistem hibrid, în timp ce alţi 40% se duc zilnic la birou. Totodată, circa o treime dintre angajaţi lucrează exclusiv remote”, arată Bestjobs. În perioada pandemiei, 7 din 10 respondenţi ai sondajului au lucrat de acasă sau într-o formulă hibridă. Astfel, datele indică faptul că foarte puţini angajaţi s-au mai întors la stilul clasic de lucru, ce presupune mersul zilnic la birou.
Mai mult, companiile au fost nevoite să se adapteze, introducând noi facilităţi pentru a atrage oamenii înapoi la birou sau opţiuni flexibile de lucru. În acest sens, 14% dintre respondenţi spun că angajatorul le permite lucrul de acasă pentru perioade limitate, 26% în regim hibrid iar 21% pe termen nelimitat.
Flexibilitatea modului de lucru a devenit atât de importantă încât 60% dintre respondenţi au declarat că ei înşişi (27%) sau colegi de-ai lor au luat în calcul să-şi schimbe jobul din acest motiv, optând pentru unul care să le permită să lucreze cum îşi doresc.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau