Paradox cu banii. Mircea Coșea: De ce nu se vede creșterea economică în buzunarul românilor
Dimensiune font:
Mircea Coșea, profesor de economie, a fost invitat la emisiunea „Totul despre bani“, la DC News, unde a vorbit despre situația economică a României.
„Anul 2024 e un an complicat, dar nu trebuie să fie un an care să ne sperie. De ceva timp, noi, analiștii economici, am intrat într-o situație în care totul ni se pare o criză, în care România se prăbușește și nu mai există vreun orizont care să ne încurajeze să mergem mai departe.
Or rezultatele anului 2023 sunt mult mai bune decât ne așteptam. Analiza internațională pune România pe un plan mult mai bun al evoluției decât ne-am așteptat. Spre exemplu, într-o carte pe care am publicat-o acum 2-3 săptămâni vorbesc despre jumătatea plină și jumătatea goală a paharului economiei românești. Sunt niște lucruri pe care nu trebuie să le neglijăm.
Conform Atlasului Economiei Mondiale, România este pe locul 18 ca nivel de complexitate a economiei. Complexitatea economiei reprezintă o tehnologizare la un nivel mai înalt, un ansamblu de ramuri care să ducă la o dezvoltare sustenabilă. Din peste 100 de țări, România este pe locul 18“, a spus Mircea Coșea.
De ce nu se vede creșterea economică în nivelul de trai al românilor
„Punctul slab al economiei românești este reprezentat de două elemente. În primul rând, economia României merge în ritm de melc, prea încet. Noi puteam să avem un ritm mult mai dezvoltat. Facem caz de anumite lucruri pe care am putea să le ocolim cu mai multă ușurință. În al doilea rând, valorificarea resurselor este insuficientă în România. România este pe locurile 3-4 din punct de vedere al potențialului de resurse. Mă refer la cele energetice, alimentare, minerale și umane. Cu toate astea, suntem pe locurile 26-27 din punct de vedere al dezvoltării. Asta înseamnă că nu folosim bine resursele.
Totuși, per ansamblu, România a făcut progrese foarte mari. A fost cea mai rapidă țară fostă comunistă în ceea ce înseamnă reducerea decalajului de dezvoltare față de media europeană. Am plecat de la 38% și am ajuns la 72%. Am depășit aproape toate celelalte țări din zonă. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut destul de mult. Totuși, de ce această creștere nu se vede în viața de zi cu zi a cetățeanului român, de ce nu trăim mai bine? Se spune că ar trebuia ca 70-80% din acest ritm să fie ancorat în nivelul de trai, dinamica sectorului productiv și reducerea îndatorării.
La noi, toate aceste lucruri sunt invers. Puterea de cumpărare scade, avem cele mai sărace regiuni din UE, mediul de afaceri nu este foarte dinamic, iar în al treilea rând, îndatorarea crește. Sunt optimist, însă, pentru că aceste lucruri se conștientizează la nivel politic. Guvernul a înțeles că trebuie să facă ceva, pentru că lucrurile nu pot să mai continue așa.
Mie mi se pare că, în acest moment, cel mai important element este cifra investițiilor în buget. Niciodată noi nu am avut o asemenea cifră. În prognoza acestui an, cifra îmi arată că în sfârșit guvernul a înțeles că trebuie să facă investiții.“, a conchis economistul Mircea Coșea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau