Patronii nu sunt de acord cu creșterea salariului minim pe economie
Dimensiune font:
Creşterea salariului minim de la 1 octombrie încalcă o cutumă şi unul dintre puţinele lucruri predictibile pentru mediul de afaceri, şi anume că el era negociat în toamna anului curent între sindicate, patronate şi Guvern pentru a intra în vigoare la începutul anului următor, susţine Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia. „Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu aplicare de la 1 octombrie 2023. Spunem încă o dată că este greşit ca această majorare să fie implementată într-un timp atât de scurt - mai sunt 3 zile până la aplicare. Practic, mâine, toate companiile ar trebui să actualizeze toate contractele pentru angajaţii remuneraţi cu salariul minim. În plus, companiile au bugetele de salarii stabilite pentru anul curent pe baza negocierilor pe care le-am purtat anul trecut. În acest moment, perspectivele economice pentru 2024 sunt deteriorate, mediul de afaceri este supus unei serii de presiuni economice externe, iar predictibilitatea este deja extrem de scăzută din cauza lipsei de transparenţă cu care au fost tratate măsurile fiscale”, a afirmat Radu Burnete. El a mai precizat că la începutul anului 2023, salariul minim în plată la nivel naţional a crescut peste rata inflaţiei, aşa cum arăta o analiză Concordia privind salariul minim, menţionând că „nu există niciun motiv să credem că acest lucru nu ar urma să se întâmple şi anul viitor”. „Însă pentru acest lucru este nevoie de timp şi de discuţii serioase în formulă tripartită, nu de decizii luate, din nou, unilateral, cu aplicare imediată”, a afirmat Burnete. În plus, reprezentantul organizaţiei patronale, spune că aşa cum însuşi Guvernul României a precizat într-un punct de vedere emis anul trecut referitor la o propunere de modificare a Codului Muncii, România trebuie, conform PNRR, să implementeze anul viitor un mecanism obiectiv pe baza căruia să fie stabilit salariul minim brut pe ţară.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau