Persoanele juridice ar putea plăti un impozit de 3 ori mai mare pe clădiri dacă nu depun un raport de evaluare până pe 31 martie / O lege din decembrie 2020 a complicat situația
Dimensiune font:
Persoanele juridice care nu depun la primării evaluarea clădirilor pentru stabilirea valorii impozabile riscă să plătească impozite de peste 3 ori mai mari, cota de impozitare crescând de la 1,5 la 5%, potrivit unei prevederi din Codul Fiscal. Pe vechea legislație, evaluarea trebuia depusă din 3 în 3 ani, începând cu 2015, însă o lege dată în decembrie 2020 a majorat termenul la 5 ani, ceea ce deocamdată a creat confuzie. Primăriile Sectoarelor 1 și 2 au trimis deja notificări privind obligațiile de plată majorate. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a explicat pentru HotNews.ro că persoanele juridice care depun evaluarea până pe 31 martie nu vor plăti impozitul majorat. Același răspuns l-am primit și de la Primăria Sectorului 1.
„Până pe 31 martie, persoanele juridice au posibilitatea să depună raportul de evaluare și cei care depun până la 31 martie cu siguranță nu vor plăti acea cotă de 5% ci de 1,5. Pentru cei care depun după 31 martie, situația este neclară și așteptăm lămuriri de la Ministerul de Finanțe și sperăm să le primim în timp util, ca să știm cum se rezolvă situația. Noi am trimis notificări persoanelor juridice care nu au depus până acum evaluarea, că vor plăti impozit majorat, prin sistemul electronic, vom regândi notificările transmise pentru toate cele 4.800 de imobile aparținând persoanelor juridice, vor primi o notificare actualizată prin care li se va explica situația de fapt și ce pași trebuie să facă”, a explicat pentru HotNews.ro, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.
\u000CÎn evidențele DVBL Sector 2 se află un număr de aproximativ 4.800 clădiri aparținând contribuabililor persoane juridice care intră sub incidența cotei de 5% pentru anul 2021.
Potrivit datelor furnizate de instituție, acestea au posibilitatea ca până la primul termen de plată (31 martie 2021) să depună un raport de evaluare cu data de referință 31.12.2020 și implicit să li se aplice o cotă de 1,5% din valoarea din raport.
Dan Milea, consilierul viceprimarului Sectorului 1, Oliver Păiuși, a declarat pentru HotNews.ro că și Primăria Sectorului 1 a transmis astfel de notificări, dar cei care vor depune evaluările până la 31 martie nu vor plăti impozitul majorat. Acesta spune că trebuie să depună evaluare și persoanele fizice care dețin clădiri cu utilizare mixtă sau nerezidențială.
„Este un mod mai dur de a spune, că au de plată fiindcă nu au depus evaluarea, dar dacă depun evaluarea până la 31 martie, nu plătesc impozitul majorat. Impozitul specificat în declarația de impunere este un impozit mărit în cazul în care nu se face evaluarea în termenul legal de 3 ani, până la data de 31 martie, când se închide baza de impozitare fiscală. Este o bază de date în care se înscriu toate aceste evaluări pentru clădirile cu utilizare rezidențială și nerezidențială aparținând persoanelor juridice sau clădiri cu utilizare mixtă sau nerezidențială aparținând persoanelor fizice. Adică persoane care închiriază apartamentul unui firme”, a precizat Dan Milea pentru HotNews.ro.
El a explicat că nu este primul în care s-a cerut evaluarea. „2016 a fost primul an în care s-a aplicat prevederea. În 2016 a fost o frenezie cu această evaluare, cam toată lumea și-a făcut, știu că a fost prelungit termenul fiindcă nu erau destui evaluatori. Acum fac evaluarea persoanele fizice care au făcut evaluarea în 2016, ei au obligația să o facă la 5 ani, și persoanele juridice care care au făcut în 2018 pentru 2017, ei având termenul de 3 ani”, a explicat Dan Milea.
Legislație
Prevederea privind evaluarea pentru clădirile care aparțin persoanelor juridice apare în Codul Fiscal încă din 2015. Termenul pentru depunerea evaluării era de 3 ani pentru persoanele juridice.
- a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
- b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, se mai preciza în Codul fiscal.
Codul fiscal a fost modificat prin Legea 296/2020. Principalele modificări sunt:
- valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. In situația în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
- valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
- în cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%.
- în cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, diferența de taxă față de cea stabilită conform alin. (1) și (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.
Problema este legată de termene și confuzia generată de noua modificare.
Art. 460 prevede: ”Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
Pe 24/12/2020 - alineatul a fost modificat prin Lege 296/2020:
Art. VII. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege:
a) prevederile art. I punctul 1 referitor la art. 7 pct. 18 şi 37, precum şi punctele 2-5, 10, 13, 16, 19, 26, 27, 30-33, 47-49, 51-57, 59, 61, 62, 64-66, 70, 71, 73-78, 80, 82-87, 89, 92, 116, 133-135, 137, 142-151, 153, 158-160, 166, 172, 189, 190 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021;
Deci, din acest articol se înțelege că se aplica de la 01 ianuarie 2021 modificările respective prin derogare.
Problema este ca punctele 191-219 nu sunt prevazute ca fiind aplicabile prin derogare, ceea ce inseamna ca aplicându-se pct.4 din CF intra in vigoare in termen de 6 luni (de la 1 iulie 2021). De aici se înțelege că prevederea cu 5 ani este aplicabila efectiv începând cu 01.01.2022.
Autoritățile locale și Ministerul de Finanțe pot clarifica situația.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
gogu
Feb 02, 2021
e valabil si pentru persoane fizice care detin spatii comerciale?
gogi
Feb 02, 2021
e valabil și pentru persoane fizice care dețin spații comerciale?
Adauga comentariul tau