Planul Național de Redresare și Reziliență Documente

autostrada  -a8-mures-iasi

Dimensiune font:

| 01-12-2020 16:19

 Circa 250 de km de autostradă și drum expres își propune Guvernul să realizeze cu circa 3,54 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență, programul național ce se bazează pe fondurile europene puse la dispoziția de către Uniunea Europeană pentru a ameliora impactul pandemiei asupra economiilor europene. Alte 3 miliarde de euro vor fi alocate sectorului feroviar, în timp ce metroul - inclusiv prima magistrala de metrou dinafara Capitalei - are o alocare de 1,5 miliarde de euro.

 documente


Planul Național de Redresare și Reziliență, document prezentat joi seara și pus în dezbatere publică, este „documentul strategic al României care stabilește domeniile și prioritățile de investiții precum și reformele elaborate pentru fiecare domeniu de investiții (...) a căror finanțare este asigurată din Facilitatea de Redresare și Reziliență (FRR) care are drept obiectiv general ameliorarea stării economice a României, consolidarea capacității de reziliență în perioade de criză pandemică precum și asigurarea unei creșteri economice pe termen lung”.
 


Documentul atesta faptul că pe partea de infrastructură de Transport România se află pe ultimele locuri din UE, cu o „Infrastructură de transport subdimensionată, depreciată, care generează blocaje în trafic și diminuări semnificative ale vitezei optime de deplasare”.

Documentul stipulează că investițiile dedicate sectorului transport finanțate din PNRR vor fi orientate către investiții noi, având ca obiectiv principal definitivarea coridoarelor de pe rețeaua TEN-T, prin realizarea tronsoanelor lipsă, dezvoltarea și modernizarea rețelei naționale de drumuri care asigură conectarea la rețeaua TEN-T, modernizarea și electrificarea rețelei de căi ferate și dotarea cu material rulant a sectoarelor reabilitate.

„Obiectivele de investiții sunt corelate cu strategia actualizată de implementare a Master Planului General de Transport, cuprinsă în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020-2030”, se arată în documentul pus în dezbatere publică.

Mai concret, PNRR-ul stabilește că circa 4,54 mld euro vor fi alocați pentru sectorul rutier, din care 3,54 mld de euro pentru autostrăzi și drumuri expres.

Alte 3,1 miliarde de euro vor fi alocate pe zona pe feroviar, inclusiv achiziția de material rulant, precum și 1,58 miliarde de euro pentru zona de metrou.
 
HARTĂ - Proiectele pe care se vor concentra fondurile europene prin PNRR (cele îngroșate cu galben pe rutier și cele îngroșate cu mov pe feroviar):
 
---
Alocările financiare pe modurile diferite de transport:
 

----
 


Programul are următorii indicatori pe partea de Transport:
 

  • Rutier
 

- Peste 250 km de autostradă și drumuri expres cu un buget

estimat de 3,54 mld. Euro;
 

- Peste 330 km de Variante Ocolitoare și drumuri de legătură la

rețeaua primară cu un buget estimat de 1 mld. Euro;
 
  • Feroviar
 
 

- Peste 140 km de cale ferată modernizată/electrificată cu un

buget estimat de 2,8 mld. Euro;
 

- 39 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat

de 350 mil. Euro;
 
 
  • Metrou
 
- 7 km de magistrală nouă cu un buget estimat de 1,08 mld. Euro;
 

- 50 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat
de 500 mil. Euro;


AUTOSTRĂZI incluse spre finanțare în PNRR:

---

Drumuri expres și drumuri naționale (extindere/modernizări) incluse în PNRR:


---

Proiecte FEROVIARE incluse în PNRR:



---

Proiecte de metrou incluse în PNRR:

---
 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Viața la limită. România are cei mai săraci angajați din UE
24/11/2024 15:48

Romania detine un record trist in Uniunea Europeană: cel mai mare risc de sărăcie in randul salariatilor. Peste o treime din forta de muncă activă trăieste din salariul minim, iar pentru multi, acesta nu ...

Companiile germane din România se pregătesc de concedieri
24/11/2024 12:38

 Companiile germane din Romania anticipează o inrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investitiile si se pregătesc de concedieri, arată chestionarul de conjunctură al Camerei de Comert ...

Taxă nouă pentru cei care stau la bloc
24/11/2024 11:27

 Iarna aceasta a venit la pachet cu un scandal de proportii. Primele facturi de sezon au inclus „taxa de teavă” si pentru cei cu centrale de apartament. Măsura, luată de Autoritatea National ...

Gastronomia sustenabilă. Cum restaurantele ecologice transformă masa într-o lecție de responsabilitate
22/11/2024 12:45

Sub lumina caldă a unei seri de toamnă, un restaurant cochet din centrul orasului atrage atentia nu printr-un lux orbitor, ci printr-o simplitate elegantă. Lemnul reciclat al meselor, iluminatul cu LED-uri, ...

Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank! Banca a fost amendată după ce mai mulți clienți s-au trezit cu bani retrași, credite și conturi nesolicitate
22/11/2024 12:33

  Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank. Banca a fost amendată cu 20.000 de euro după ce angajatii săi au folosit datele confidentiale ale clientilor. Un client a reclamat că că in numele lui ...

Economistul Cristian Păun: Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele. Discursul politicienilor se va schimba radical după alegeri
22/11/2024 11:03

Economistii anuntă că vin vremuri grele după alegerile din ancest an. Profesorul de economie Cristian Păun spune că romanii ar face bine să evite creditele, excesele si să fie cumpătati. Acesta a mai a ...

„Taxa pe țeavă”: Este corect să plătim pentru căldura de la vecini dacă avem centrale de apartament? / Un ordin ANRE naște discuții aprinse
21/11/2024 10:54

 Un ordin al ANRE din acest an prevede că toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate la sistemul centralizat sa ...

Ministrul Sebastian Burduja avertizează: “Trăim de pe urma muncii celor de dinainte de ‘89. În România nu s-a mai investit în energie”
21/11/2024 08:04

Sebastian Burduja a admis că, după 1989, Romania nu a mai investit in energie, motiv pentru care este la mana divinitătii si a naturii in ceea ce priveste productia de energie. Ministrul Sebastian Burduja a ...

Inspectorii ANPC au descins la comerciații de anvelope uzate: Amenzi record și zeci de mii de pneuri oprite de la vânzare
20/11/2024 18:29

    Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comecianţi de anvelope uzate din toată ţara şi in urma neregulilor găsite au f ...

Jumările de porc spaniole au fost înscrise în Registrul indicațiilor geografice al Uniunii Europene
20/11/2024 14:29

Indicatia geografică „Torrezno de Soria” (IGP) a fost inscrisă in registrul de indicatii geografice al Uniunii Europene, prin Regulamentul de punere in aplicare al UE 2892/2024 din 12 noiembrie, p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei