Poliţiştii de frontieră au oprit lucrul
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră au întrerupt lucrul timp de o oră, pe motiv că Guvernul nu le-a achitat restanţele salariale. Sindicaliştii Ropol spun că Guvernul „nu plăteşte poliţiştii nici măcar aşa cum e stabilit prin lege”. „Nu a achitat (Guvernul – n.r.) multe restanţe la drepturile salariale şi îşi permite să taie şi din acestea doar pentru că poliţiştii nu au dreptul la grevă. Dacă trebuie, vom avea acest drept cu forţa”, spun sindicaliştii Ropol.
Potrivit acestora, de la ora 13.00 a fost oprită activitatea pentru o oră, iar „în restul programului, lucrăm atent şi încet”. Aceştia spun că nu mai fac ore suplimentare şi vor refuza orice sarcini în plus faţă de cele cuprinse în fişa postului.
„Pentru sarcini în plus, trebuie plată în plus! Nu pot exista sarcini în plus, decât în condiţii legale! Atragem atenţia şefilor de structuri care s-au grăbit să inventeze la urgenţă anexa la fişa postului, fără procedura legală, că nu tolerăm astfel de ilegalităţi şi presiuni”, mai spun cei de la Sindicatul Ropol.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau