Primii kilometri din autostrada Sibiu-Piteşti au fost deschişi circulaţiei
Dimensiune font:
Primii 13,17 km din autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 1, Sibiu – Boiţa, au fost deschişi circulaţiei joi, de la ora 15:00, anunţă CNAIR. „Anul acesta au fost semnate toate contractele care lipseau pentru a putea fi demarate lucrările pe toată autostrada până la Piteşti”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.Conform sursei citate, deschiderea acestui tronson de autostradă are loc cu 4 luni mai devreme faţă de termenul contractual de finalizare, respectiv aprilie 2023, iar „atenţia acordată de managementul şi personalul tehnic din CNAIR, dublată de mobilizarea bună a antreprenorului, au condus către acest rezultat”.
„De astăzi, ne vom bucura de primii 13,17 km ai acestei autostrăzi extrem de importante, nu doar pentru România, ci şi pentru economia europeană. Autostrada Sibiu - Piteşti este importantă pentru desfăşurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcţional o traversare de la Vest la Est a ţării noastre. De asemenea, este şi prima legătură cu reţeaua rutieră europeană care traversează Munţii Carpaţi. Acest obiectiv al României şi al Uniunii Europene este aşteptat de mai bine de trei decenii”, a precizat Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
Construirea acestei secţiuni de autostradă a beneficiat de finanţare din fonduri europene (POIM 2014-2021) în valoare de 612,65 milioane lei, fără TVA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau