PROIECT Salariile bugetarilor vor fi îngheţate
Dimensiune font:
Salariile bugetarilor vor fi înghețate la nivelul decembrie 2020, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat luni, 28 decembrie, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Documentul mai prevede continuarea acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, precum și suspendarea aplicării pensiilor speciale pentru primari până la 1 ianuarie 2022.
De asemenea, pentru esalonarea simplificată a datoriilor, persoanele fizice si firmele pot depune o cerere la organul fiscal și în perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021 inclusiv. Salariul minim va creşte la 2.300 de lei.
“Antreprenorii, care au dus greul anul trecut și au susținut economia în această perioadă de criză au venit cu propunerea de a menține salariul minim. Pe de altă parte, sindicatele au venit cu o propunere de a crește salariul minim cu peste 7%. Eu spun că am găsit o formulă de compromis pentru toată lumea. Salariul minim, din punctul nostru de vedere, va creşte puţin peste rata inflaţiei. Rata inflaţiei este estimată sub 2%, de 1,8%, salariul minim creşte cu 3,1% pentru anul viitor, asta arată că susţinem creşterea veniturilor mici ale românilor, în acelaşi timp înţelegem costurile pentru antreprenori şi spunem noi că este formula care să susţină dinamica economiei în 2021 şi în viitor”, a declarat premierul Florin Câţu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau