Rafinăriile controlate de Kazahstan și-au crescut producția de carburanți

27

Dimensiune font:

| 18-11-2022 17:15

Cantitatea de țiței și materii prime procesate în cele șase rafinării controlate de compania petrolieră națională a statului kazah KazMunayGas (KMG) și producția de carburanți rezultată au crescut în primele nouă luni ale acestui an. Două dintre ele sunt în România.

Cele șase rafinării la care KMG are particpații au rafinat, în primele nouă luni ale anului, 14,9 milioane de tone de țiței și materii prime, cu 5,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului la 9 luni al companiei. Din cele 14,9 milioane de tone, 4,08 milioane revin celor două rafinării operate în România, Petromidia (cea mai mare din țară) și Vega, unde cantitatea procesată a crescut cu 15% față de anul precedent. Iată, detaliat, evoluția pentru fiecare rafinărie, cu mențiunea că, pentru Shymkent și Caspi Bitum, cantitățile sunt corespunzătoare participației de 50% deținute de KMG.

În primele nouă luni ale anului 2022 cantitatea de produse petroliere obținute de rafinăriile din Kazahstan și România a crescut cu 6,1% și s-a ridicat la 13.797 mii. tone.

Rafinăriile din Kazahstan au produs 9.8 milioane tone de produse petroliere, care este mai mare cu 2,4% de la an la an, în principal din cauza volumelor rafinăriei Shymkent. Totodată, producția la rafinăria Pavlodar a fost mai mică cu 7,2% în anul curent din cauza scăderii volumelor de rafinare;

Rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) au produs 4 milioane tone de produse petroliere, cantitate care este cu 16,5% mai mare decât în ​​cele nouă luni ale anului 2021, datorită creșterii corespunzătoare a volumelor de rafinare la Petromidia, în România.

Kazahstanul și-a majorat, este adevărat că doar marginal, cu 0,9%, și producția de țiței în primele nouă luni din acest an. KMG a raportat o cantitate extrasă de 16 milioane de tone – doar cota sa corespunzătoare participațiilor pe care le deține, alături de alte companii în țară. Se putea mai mult, dar unul dintre cele mai mari zăcăminte din zona Caspică și din lume de altfel, , cel de la Kashagan, a livrat cu 22% mai puțin țiței decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, din cauza unei scăpări accidentale de gaz care a avut loc la începutul lui august și care a scăzut brusc producția. După lucrările de remediere este de așteptat ca aceasta să se reia la nivelul de 400.000 de barili pe zi în acest trimestru și să crească chiar până la 500.000 de barili pe zi, conform planificării

Combustibilul kazah este din ce în ce mai important pentru zona noastră, în condițiile războiului din Ucraina, care a făcut ca multe companii europene, inclusiv din România, să renunțe benevol la achiziția de țiței rusesc pe care l-au înlocuit parțial cu țiței kazah. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că, începând cu 5 decembrie, intră în vigoare embargoul european asupra importurilor de țiței rusesc pe cale maritimă, urmat de un embargou asupra carburanților rusești, în febuarie. Iar golul lăsat în piață în zona noastră trebuie umplut, inclusiv cu țiței și produse petroliere din Kazahstan, țară care este de altfel din ce în ce mai curtată inclusiv la nivel de Comisie Europeană, pentru a asigura aprovizionarea continentului cu resurse energetic

Kazahstanul, prima sursă de petrol a României, încearcă să transporte cât mai mult petrol spre Occident ocolind Rusia

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:42

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Un nou Drum Expres în România: Va costa 1,2 miliarde de euro și se va conecta cu Autostrada „Moldovei”
14/11/2024 19:58

  Drum Expres   Un nou Drum Expres va fi construit in Romania. Investitia care va costa 6 miliarde de lei, adică aproape 1,2 miliarde de euro presupune un drum expres de 51 de km care va l ...

Rezultatele LOTO de joi, 14 noiembrie - Acestea sunt numerele norocoase
14/11/2024 19:45

  Joi, 14 noiembrie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 10 noiembrie, Loteria Romană a acordat ...

Un tren de pe ruta Iași-Timișoara a ucis 12 oi
14/11/2024 18:15

Un tren de pe ruta Iasi-Timisoara a lovit o turmă de oi aflate pe sine, provocand moartea a 12 animale. Incidentul s-a petrecut intr-o zonă rurală, pe raza localitătii Costesti, iar circulatia trenului a fo ...

Digitalizarea societății THEODORA TRANSPORT RO SRL
14/11/2024 13:47

  Digitalizarea societătii THEODORA TRANSPORT RO SRL    

Românii care au datorii trebuie să știe asta!
14/11/2024 11:41

 Romanii care au datorii trebuie să stie asta! Ministerul Finantelor ar putea să prelungească termenul limită pană la care romanii isi pot plăti datoriile. Pană acum a fost luată in calcul prelungi ...

COMUNICAT DE PRESA Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale BLUECAR TRANS TAXI SRL - Lansarea proiectului
14/11/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESA Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către cresterea intensitătii digitale BLUECAR TRANS TAXI SRL - Lansarea proiectului 

Cât costă să încarci în România o maşină electrică. În ce țări din Europa este mai ieftin
13/11/2024 20:32

 Încărcarea unei masini electrice timp de 25 de minute, pentru a parcurge cu ea 100 de kilometri, costă in Romania circa 9,8 euro. Această informatie este oferită de European Alternative Fuels O ...

Ministerul Finanțelor: Trecerea CNP-urilor pe facturi va fi opțională de la 1 ianuarie 2025
13/11/2024 20:06

  Share Ministerul Finantelor,  Ministerul Finantelor va propune modificările legislative pentru ca transmiterea CNP-ului să fie strict optională pentru relatiile comerciale dint ...

Cașcaval contaminat, retras dintr-un mare hipermarket
13/11/2024 14:43

Un lot de caşcaval din lapte de vacă este retras de la vanzare din magazinele Carrefour, după ce s-a semnalat prezenţ bacteriei Listeria monocytogenes. Persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite s ...

Orașul  IASI  oamenii se plâng că efectiv nu mai pot respira: Aerul este tot mai toxic
13/11/2024 14:22

  Locuitorii din Iasi se confruntă cu o poluare extremă a aerului, iar valorile substantelor poluante din atmosferă au depăsit alarmant limitele admise, chiar si de patru ori. Medicii averti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei