Recensământ 2022. Se prelungeşte autorecenzarea în România. Când e termenul final

Foto-1-Oameni-892x1024

Dimensiune font:

| 13-05-2022 11:15

 

Recensământul populaţiei ce are loc chiar în această perioadă în România trebuia să îşi încheie perioada de autorecenzare duminică, 15 mai, moment după care recenzorii vor ieși pe teren și vor vizita adresele de unde nu s-a trimis niciun chestionar online.


Iată însă că termenul de 15 mai pentru autorecenzare va fi prelungit.

Vineri, 13 mai, Institutul Naţional de Statistică (INS) organizează vineri o conferinţă ca urmare a deciziei extraordinare a CCRPL (Comisia Centrală a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor) privind prelungirea perioadei de autorecenzare şi noul calendar de culegere a datelor de la populaţie prin interviuri faţă în faţă, prin intermediul recenzorilor.

Noul termen va fi anunţat în timpul conferinţei de astăzi.

La conferinţa de presă vor participa Tudorel Andrei – preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Silvia Pisică – coordonatorul Unităţii de Coordonare şi Implementare a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2021 şi Ionel-Sorin Bălan – general-locotenent ing., director STS, transmite Agerpres.

Recensământ 2022. Se prelungeşte autorecenzarea în România. Când e termenul final

În ultima săptămână, interesul pentru autorecenzare a crescut foarte mult, a explicat preşedintele INS, Tudorel Andrei, pentru Europa FM.

„Am avut peste 450.000 de chestionare finalizate în fiecare zi, în condițiile în care media în perioada trecută era cuprinsă între 110.000-125.000 de chestionare pe zi. Practic, de peste 4 ori a fost traficul mai mare decât în condiții obișnuite”, a spus şeful INS.

Pe ce site trebuie să intraţi pentru a completa chestionarul pentru recensământ?
Reamintim că autorecenzarea se poate face pe www.recensamantromania.ro sau pe autorecenzare.insse.ro.

Pașii sunt foarte simpli, astfel încât cei care vor dori să facă acest lucru online nu vor avea probleme.

Astfel, autentificarea, atât în cazul autorecenzării, cât și a chestionării de către un recenzor se va face prin introducerea CNP-ului persoanei care participă la sondaj. Autoritățile dau asigurări că datele personale vor rămâne confidențiale.

Fiecare persoană, indiferent de cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România (care trăieşte pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni) se poate autorecenza.


Autorităţile au venit recent şi cu o serie de clarificări, privind modul în care trebuie completat chestionarul.

Astfel, pentru „locul nașterii” se ia în considerare locul de reședință al mamei în momentul în care a născut și nu localitatea unde se afla maternitatea. Chestionarul din România folosește definiția dată de Regulamentul Comisiei Europene, conform căruia Locul nașterii este „locul de reședință obișnuită al mamei în momentul nașterii sau, dacă nu sunt disponibile informații în acest sens, în funcție de locul în care a survenit nașterea”.

„La <la locul nașterii: vei lua în considerare locul de reședință al mamei la momentul nașterii tale și nu localitatea unde se afla maternitatea, dacă acestea sunt diferite. Mai exact, dacă mama persoanei recenzate locuia în Ploiești, dar nașterea a avut loc într-o maternitate din București, atunci locul nașterii va fi considerat Ploiești.

Atunci când locul nașterii nu mai corespunde cu reședința ta actuală și se află în altă localitate din țară, nu uita să completezi și câmpul privind Localitatea componentă sau Satul, altfel nu se deschid întrebările următoare și nu se validează chestionarul.

Completarea chestionarului de recensământ se face ușor dacă întrebările și informațiile ajutătoare din dreptul lor sunt citite cu atenție. De aceea, e util să îți aloci recensământului un timp în care te poți concentra”, transmite INS.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut
29/04/2024 10:49

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate in primul trimestru din acest an a ajuns la 7.422, in scădere cu 7,2% faţă de trimestrul I din 2023, potrivit datelor publicate ...

Avem deficit de 35,88 miliarde lei
29/04/2024 00:09

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrandu-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după pri ...

Ce trebuie să facă românii care au două mașini sau două case: Legea pe care foarte puțini o cunosc
28/04/2024 18:04

Pentru cei care detin două masini sau două apartamente, este crucial să constientizeze că vanzarea celei de-a doua masini sau a celei de-a doua locuinte in decursul aceluiasi an calendaristic poate implica ...

S-a deschis cea mai spectaculoasă șosea panoramică din Transilvania. Este un adevărat rival pentru Transfăgărășan
28/04/2024 00:08

I se mai spune Drumul Apusenilor sau Transalpina de Apuseni si este un drum de poveste. Traversează Muntii Apuseni si este inconjurat de un peisaj mirific. Astfel că, deschidere primului tronson din această ...

Fabrică veche de la 1880, ajunsă mall. Ce scria presa din anii '70 despre această glorie a industriei românești
27/04/2024 18:21

Ziarul brasovean Drum Nou scria acum o jumătate de veac despre uzina Hidromecanica. In momentul in care au preluat-o, comunistii i-au păstrat profilul. După anii 2000 a fost dăramată, iar acum e mall. In ...

Trenul RE 13211 Piteşti - Bucureşti Nord a ajuns în Gara de Nord cu o întârziere totală de 310 minute
27/04/2024 08:52

 Trenul RE 13211, care circulă in relaţia Piteşti - Bucureşti Nord, a ajuns vineri seara in Gara de Nord la ora 20:51, cu o intarziere totală de 310 minute, din cauza defectării locomotivei, informea ...

Pensiile vor fi plătite în avans
26/04/2024 13:51

Plata pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, va fi făcută in avans, Guvernul urmand să aprobe in şedinţa de joi proiectul de Hotărare in acest sens, au declar ...

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost retinut pentru trafic de influență
26/04/2024 10:04

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de ...

Clienții nu vor mai putea retrage numerar la casele de marcat. Supermarketurile renunță la serviciu
24/04/2024 20:18

Un sereviciu popular in multe supermarketuri, inclusiv in cele din Romania ar putea să dispară. Oamenii nu vor mai putea retrage numerar de la casele de marcat. Comerciantii spun că trebuie să plătească u ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei