S-au scumpit micii de la Obor
Dimensiune font:
Micii de la Obor, atât de apreciați de românii din toate colțurile țării, vor fi mai scumpi cu un leu de la 1 septembrie 2021, conform unui anunț al proprietarilor celebrei terase.
La această situație s-a ajuns din cauza valului de scumpiri care a afectat recent societatea românească. ”Din cauza scumpirilor din ultima vreme ne vedem obligați ca de la 1 septembrie să ridicăm prețul micului la 4 ron. Mulțumim de înțelegere, să auzim de bine”, este mesajul afișat pe geamul terasei din Piața Obor.
Rămâne de văzut dacă după acest anunț vor scădea vânzările comercianților deveniți celebri datorită delicioșilor mici de la Obor. Amintim că scumpirea gazelor și a electricității dă apă la moară PSD, ai cărui membri ar putea specula și faptul că în România se scumpește și pâinea.
Amintim că românii au al treilea cel mai mic salariu minim brut în euro din Uniunea Europeană, după o creștere de numai 3,1% în 2021. În acest context, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că salariul minim trebuie să crească în România.
Micii de la Obor, trebuie spus că nu demult, aceștia au ajuns pe paginile ziarului New York Times.
Când a vizitat România, Jurnalista Susanne a dat o tură prin Piaţa Obor şi i-a gustat: ”Am sărit în metroul rapid şi deloc scump spre Obor, unde am făcut o plimbare prin piaţa de fructe şi legume.
Apoi m-am aşezat la un picnic la Terasa Obor pentru o porţie de mici, pâine şi muştar picant.” De asemenea, despre celebrii mititei s-a scris și în Evenimentul zilei, autorul reportajului Celebrii mititei ai lui Hepaticus și boema viață din Piața Obor fiind reporterul Mihnea Petru-Pârvu.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
La 11 iunie, micii de la Obor au fost în centrul atenției la cel mai înalt nivel. Autoritățile locale au anunțat că persoanele care veneau în Piața Obor pentru vaccinarea împotriva Covid-19 puteau primi 3 mici cu muștar și o băutură răcoritoare după imunizare.
La acea vreme, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, sublinia că micii oferiţi reprezentau un demers civic al patronului Terasei Obor. „Așa cum s-au legat lucrurile, celebrul nostru târg plin de istorie, Oborul, va fi o nouă atracție: vaccin cu mici cu muștar. E pe bune, nu-i o glumă.
De ceva timp, cei 2 viceprimari au pornit demersurile pentru a deschide un centru de vaccinare în această locație, ce este probabil «cea mai vizitată» de bucureșteni. Scopul dorit: să oferim acces ușor la imunizare tuturor categoriilor sociale. Spre surpriza tuturor, antreprenorii deținători ai rețetei celebrilor «mici de la Obor» vor să susțină campania de vaccinare: pentru fiecare vaccinat, o porție gratis de mici cu de toate și o băutură răcoritoare”, anunța Radu Mihaiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau