Salarii de 1.000 de euro într-un sat din Giurgiu. Nu trebuie să ai studii
Dimensiune font:
România continuă să ne uimească în fiecare zi. De această dată, satul din județul Giurgiu își dezvăluie caracterul unic după ce o meserie aparent banală, pentru care nu ai nevoie nici măcar de studii, ajunge la venituri considerabile. Poți să primești 1.000 de euro pe lună dacă îți dorești să muncești în această localitate situată în apropiere de Capitală. Cu toate acestea, autoritățile găsesc cu greu lucrători.
Într-o localitate din apropiere de București, cei care se află în căutarea unui loc de muncă pot să descopere o meserie pentru care nu sunt necesare nici măcar studii, însă poți să primești 1.000 de euro pe lună. Cu toate că venitul este unul atractiv, românii nu se înghesuie să se angajeze, spun reprezentanții autorităților din satul aflat în județul Giurgiu, potrivit Antena 3.
Primarul din Colibași a anunțat că este în căutarea unui angajat, care să ocupe funcția de tractorist. Însă, în ciuda faptului că se oferă 1.000 de euro lunar în mână, nu există doritori de mai bine de două luni. Satul ar necesita o serie de lucrări ample, însă reprezentanții din zonă susțin că găsesc cu dificultate forță de muncă. În locul românilor, autoritățile au ales să angajeze sri lankezi și indieni, aceștia ajungând să se bucure de condiții de muncă mai bune decât cele ale românilor plecați peste hotare pentru a lucra în agricultură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau