Se anunță o criză a hârtiei igienice
Dimensiune font:
Cel mai mare producător de materie primă pentru industria hârtiei de toaletă avertizează asurpa unei crize globale din cauza deficitului de containere maritime, anunță publicația specializată SeekingAlpha, care citează Bloomberg.
Producătorul brazilian Suzano arată că cererea pe piața transportului maritim a fost dată peste cap de pandemia de coronavirus, iar crizele punctuale de aprovizionare cu materie primă încep să prefigureze o criză globală. Brazilia este cel mai mare producător global de materie primă pentru hârtia de toaletă.
În plus, ca urmare a închiderii multor birouri și a răspândirii pe scară largă a muncii de acasă, consumul de astfel de produse a crescut semnificativ în ultimul an, ceea ce pune presiune pe tot lanțul de producție.
Problemele legate de insuficiența containerelor maritime au început să apară la jumătatea anului 2020 și afectează puternic industrii precum cea alimentară sau a produselor de îngrijire personală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau