Șefa unui Serviciu de la Finanțe Investiții Tulcea, arestată pentru mită
Dimensiune font:
Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța a stabilit emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele Irinei Manole, șefă a Serviciului active fizice și plăți directe din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea.
Procurorii DNA de la Serviciul teritorial Constanța au ridicat-o pe Irina Manole în 2 aprilie într-un dosar în care este vizată de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că la data de 02 aprilie 2021, inculpata Manole Irina, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, ar fi primit suma de 70.000 lei de la un o persoană (martor în cauză), beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Suma respectivă reprezintă jumătate (50%) din banii încasați de la O.J.F.I.R. Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă (martor), în cadrul Măsurii „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și ar fi fost primită de inculpată pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru „ajutorul” acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Femeii i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar apoi a fost dusă în fața instanței constănțene
În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau