Twitter are o valoare de piaţă de până la 11 miliarde de dolari şi s-ar putea lista la bursă în 2014
Dimensiune font:
Twitter are o valoare de piaţă de până la 11 miliarde de dolari şi se pregăteşte pentru listarea la bursă în 2014, potrivit companiei de analize financiare Greencrest, relatează The Guardian.
Evaluarea se bazează pe tranzacţiile cu acţiuni Twitter pe pieţele secundare.
În 2011, Twitter a fost evaluată în timpul unei operaţiuni de finanţare la 8 miliarde de dolari, apoi la 10 miliarde de dolari, pe pieţele secundare.
După problemele întâmpinate de Facebook cu oferta publică iniţială din mai 2012, valoarea de piaţă a Twitter a scăzut la 9 miliarde de dolari.
Max Wolff, analist la Greencrest, a arătat că valoarea Twitter a avut de suferit în urma speculaţiilor că Apple este interesată să cumpere compania, dar apoi şi-a revenit.
"Valoarea de piaţă a Twitter a crescut după listarea Facebook, evoluţie justificată de creşterea numărului de utilizatori şi eforturile de creştere a veniturilor, care indică faptul că 2013 va fi un an bun pentru Twitter", a spus Wolff.
Analistul consideră că Twitter va pregăti în acest an listarea la bursă şi a început deja îşi întărească structura de conducere.
Astfel, Twitter are un nou director financiar, Mike Gupta, care a venit în companie luna trecută de la Zynga, în timp ce fondatorul Newsvine, Mike Davidson, a preluat postul de vicepreşedinte în octombrie.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau