Vești proaste de la Banca Mondială pentru România
Dimensiune font:
Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice (Economic Update) a Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală (ECA) publicate miercuri de instituţia financiară internaţională. „Severitatea recesiunii şi magnitudinea revenirii din 2021 vor depinde de evoluţia crizei sanitare şi răspunsul decidenţilor, de impactul stimulentelor economice şi de consecinţele stimulentelor adoptate la nivelul UE”, subliniază Banca Mondială.
De asemenea, pentru a răspunde la consecinţele pandemiei de COVID-19, Banca Mondială se aşteaptă ca deficitul fiscal să ajungă la 9,1% din PIB în 2020, de la un nivel planificat de 3,6% din PIB înainte de criză. „O reducere substanţială a deficitului în 2021 este puţin probabilă deoarece Guvernul va trebui să sprijine procesul de revenire economică”, precizează Banca Mondială.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau