VIDEO Cum arată acum „ciotul” din Autostrada Transilvania care e aproape de inaugurare: „Nu rezolvă decât probleme de trafic locale

000000  ultima-ora-480x330

Dimensiune font:

| 07-10-2021 18:41

 Circa 9 km de șosea rapidă, din care 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum cu patru benzi și separator de sens ar urma să fie dați traficului până la finalul anului, înainte de termenul contractual. Asociația Pro Infrastructura prezintă o filmare realizată cu drona deasupra „ciotului” de autostradă de lângă Târgu Mureș și explică de ce inaugurarea acestui tronson este importantă.

„Constructorul austriac STRABAG îl poate finaliza fără probleme în acest an, probabil în luna decembrie, înainte de termenul contractual care este extins până în primăvara anului viitor. Din cauza lungimii mici, ciotul nu rezolvă decât probleme de trafic locale, însă el este foarte important din alt punct de vedere: a fost construit practic într-un an și jumătate”, susține Asociația Pro Infrastructură.

„Trăim în țara unde autostrăzile se execută în 7 ani (A10 Sebeș-Turda 1 și 2), ori contractele sunt reziliate poate chiar de trei ori (A3 Chiribiș-Biharia), ori reziliate abuziv (A1 Lugoj-Deva 2 unde fostul ministru Cuc și fostul director CNAIR Ștefan Ioniță sunt direct responsabili pentru despăgubirea de 236 milioane de lei plătită de români). Așadar, putem spune că acest proiect este un succes relativ, primul constructor după era Bechtel renunțând după ce CNAIR a întârziat nepermis rezolvarea birocrației”, mai notează Asociația.

„În momentul semnării actualului contract de execuție întreg traseul era expropriat, avizele și acordurile necesare erau fost obținute și a existat autorizație de construire valabilă. Nu am avut parte de ridicolele "surprize neidentificate" pe traseu: cimitire, fabrici sau lilieci”, potrivit ONG-ului.

„Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să repete lecțiile bune învățate din acest proiect pe toate autostrăzile viitoare și în special pe Autostrada A7 Ploiești-Siret, acolo unde viitorii antreprenori doar vor executa lucrările, proiectul tehnic fiind livrat de CNAIR la licitație”, conchide Asociația.
 
---
 

A3 Târgu Mureș - Ungheni (Aeroport)

Lungime: 4,5 km autostradă + 4,7km drum de legătură
Constructor: Strabag
Valoare: 192 mil. lei
Contract semnat: 29 mai 2020 (ordin de începere lucrări - iulie 2020)
Termen de execuție: 18 luni (contractual - ianuarie-februarie 2022)
Finalizare probabilă: Q4 2021
Stadiu fizic oficial (septembrie - cf CNAIR): 75%
Detalii despre proiect: 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, 2 noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă

 

---

---

A3 Târgu Mureș - Ungheni - un lot cu probleme: de la un contract reziliat la o licitație care s-a întins nepermis de mult


Inițial scos în 2014, contractat în februarie 2015 cu Asocierea LEMACONS & VEGA 93 & ARCADA pe 179 milioane de lei. Din cauza bâlbâielilor financiare ale Companiei de Drumuri de atunci - autostrada fiind contractată pe fonduri europene, dar exact în momentul trecerii de la un exercițiu financiar la altul - lucrările n-au început, au tărăgănat un an.

Rezultatul? În aprilie 2016 constructorul a cerut rezilierea contractului pentru că nu s-a dat ordinul de începere în termen de 12 luni.

Tronsonul a fost scos la licitație jumătate de an mai târziu, în octombrie 2016, dar procedura s-a dovedit a fi o înșiruire de amânări și tergiversări, inclusiv o bătălie adevărată în instanțe.

Depunerea ofertelor a fost amânată de mai multe ori până abia în martie 2017, după care evaluarea ofertelor a fost tărăgănată nepermis de mult. Atribuirea lucrărilor către Strabag pentru circa 192 milioane de lei a venit inițial în noiembrie 2017, după care au urmat contestațiile și decizii diferite date în instanță care au întors de două ori rezultatul procedurii.

În noiembrie 2018, Compania de Drumuri reevalua ofertele la decizia instanței și dădea câștigător asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL cu o ofertă mai mare, circa 209 milioane de lei. Contestațiile au continuat și, după un an decizia a fost întoarsă - CNAIR fiind obligată să reevalueze ofertele.
 
Atât de mult timp a trecut însă de la lansarea licitației, încât ofertele depuse inițial de constructori și-au pierdut valabilitatea. Asocierea Itinera a decis să nu mai conteste și să-și retragă oferta. Astfel, Strabag a rămas singura firma care în final a semnat contractul pe 29 mai 2020.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Comuna Golaiesti, județul Iasi
10/01/2025 12:47

 COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată” Comuna Golaiesti, judetul Iasi

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
10/01/2025 09:19

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

Gaura din buget a fost uriașă în 2024 - Ministrul Finanțelor anunță un 'an al solidarității'
10/01/2025 00:07

Romania a incheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%, iar anul 2025 o să insemne o incadrare intr-un deficit de sapte la sută, spune, joi, ministrul de Finante, Tanczos Barna. Tanczos Barna a declarat, joi sea ...

Ministrul Educației nu exclude majorarea salariilor profesorilor: Cu o condiție majoră
10/01/2025 00:04

Ministrul Educatiei nu exclude o posibilă majorare a salariilor din sistemul de Invătămant. Daniel David precizează că nu se pune problema unor indexări la inceput de an, ci că e nevoie de răbdare si o ...

Rezultatele LOTO de joi, 9 ianuarie
09/01/2025 18:57

  Numerele castigătoare de joi, 9 ianuarie Loto 6/49: 43, 29, 24, 46, 14, 11  Noroc: 7 6 9 7 3 2 2 Joker: 39, 29, 44, 5, 34 + 14    Noroc Plus: 2 8 7 0 7 1&nbs ...

Finlanda interzice privatizarea furnizorilor de apă
09/01/2025 15:00

Guvernul de la Helsinki a propus ca municipalitătile să interzică vanzarea către investitori privati a facilitătilor care asigură aprovizionarea cu apă, din motive ce tin de securitatea aprovizionării, ...

Anca Murgoci:Paradox cu bugetarii în 2025. Andrei Caramitru: E o nebunie
09/01/2025 14:25

Analistul economic Andrei Caramitru a atras atentia asupra unei probleme majore din administratia publică, subliniind cresterea semnificativă a numărului angajatilor la stat in ciuda reducerii populatiei si ...

Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț așteptat de un milion de pensionari: Când vor fi emise deciziile privind mica recalculare
09/01/2025 13:02

Postasii au inceput, joi dimineata, să livreze pensiile pentru luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care au ales să-si primească banii in contul bancar vor primi pensia vineri, a anuntat Daniel Baciu, dir ...

România se transformă în deșert: Statul nu are date clare despre suprafețele afectate
09/01/2025 12:53

Pămanturile fertile ale Romaniei se degradează alarmant, iar statul nu detine informatii clare despre dimensiunea acestei probleme. Este concluzia unui raport al Curtii de Conturi, care critică lipsa unui in ...

Scandalul demolării barajelor din România a ajuns la DIICOT
09/01/2025 12:39

Ministrul Mediului, Apelor si Pădurilor, Mircea Fechet, si ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Teroris ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei