Vin vremuri de COȘMAR pentru români. Urmează scumpiri în lanț
Dimensiune font:
Pentru români urmează o perioadă dificilă, în prag de iarnă, cu scumpiri în lanț, generate de majorările de prețuri la energie electrică și gaze naturale.
Informația despre valul de scumpiri care urmează a fost confirmată chiar de un membru al Guvernului, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale. Aceasta a vorbit despre scumpirile care vor veni, în lanț, ca urmare a majorării prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Raluca Turcan a estimat o creștere a unor prețuri dar a precizat că nu poate spune în ce procente.
„Vreau să vă spun că se estimează o creștere a prețurilor, însă nu disproporționată. Nu cred că este oportun acum să încep să dau cifre, pentru că mă uit și eu la diverse analize economice, n-am o lampă a lui Aladin în care să privesc și să vă spun cum vor crește prețurile”, a declarat Raluca Turcan, la Digi 24.
De unde vine creșterea prețurilor în opinia lui Turcan
Ministrul Muncii a mai spus că aceste majorări de prețuri vin de la companiile care nu-și pot susține costurile cu forța de muncă și atunci le transferă în prețuri.
„Pentru că, de unde mai vin aceste creșteri de prețuri… De la angajatorii care, de exemplu, nu-și pot susține forța de muncă și atunci transferă costurile cu forța de muncă în prețuri. E un lucru care s-a mai întâmplat. Dacă vă amintiți, exista obișnuința ca salariul minim să fie stabilit din pix, așa cum decideau guvernanții. Dacă venea un an electoral creșterea salariului minim era mai mare, dacă nu era an electoral, nu erau atât de îngăduitori”, a mai spus Raluca Turcan.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Potrivit spuselor sale, majorarea salariului minim în mod artifificial, fără să poată fi susținut de economie, poate duce la creșteri de prețuri în produsele de pe piață.
„Când salariul minim a fost majorat artificial și nesustenabil din partea economiei am avut pe de o parte creșteri de prețuri ca urmare a includerii cheltuielilor cu salariile și, de asemenea, muncă la negru. Toată lumea a avut de pătimit”, a mai spus ministrul Raluca Turcan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau