Nu mai facem nici mare... brânză. O importăm, să câştige alţii!

Dorian OBREJA

 

Sunt un mare fan nu al lactatelor în general, ci în mod special al brânzeturilor. Şi, în această calitate, îmi aduc aminte, deşi au trecut ceva decenii, că, ajungând din întâmplare la o stână din zona munţilor Rodnei, ciobanii de acolo au oferit o specialitate divină, denumită, acolo, „papă de urdă” (o combinaţie între crema din ceaunul unde se pregătea urda şi cel în care se prepara caşul). Peste ani, am rămas uimit să văd ce asemănare este între felul de mâncare amintit şi unul pe care îl credeam specific doar unor zone din Elveţia şi Franţa, numit „fondue” (e drept, ceva mai sofisticat şi cu mai multe feluri de brînzeturi). Ceva mai încoace, la începutul anilor 90, ajungând într-o comună din zona Dornelor (astăzi celebră, cu festivaluri şi asaltată de turişti), am sesizat cum gazda, dar şi alţi localnici, se apucaseră de făcut un caşcaval de nota 10...

Despre zonele amintite, informaţiile la care am avut acces susţin că au calităţi de excepţie privind puritatea aerului, a apei, dar şi o floră care dă savoare produsului brut obţinut de la văcuţe, ceea ce a făcut ca regiunea să fie supranumită „tara laptelui”. Încă din 1827, industriaşul elveţian (!) Otto Stacker înfiinţa, aici, fabrica de brânzeturi „Alpina”, ce prelucra, zilnic, peste 10.000 litri lapte, rezultând produse ce se şi exportau; în 1937, românul Ioan Zegrean punea bazele fabricii de brânzeturi „Nufărul”...

Anii au trecut, a urmat epoca mai puţin fastă dintre 1945 şi 1989, apoi, cu entuziasm şi optimism, am trecut la capitalism. În aceeaşi zonă, din 1998, un întreprinzător străin, Jean Valvis, a văzut potenţialul laptelui şi apelor minerale, înfiinţând firme de profil, care au mers foarte bine (cel puţin primul produs era cel mai bine vândut din ţară). A mai trecut ceva vreme şi firmele şi-au schimbat patronii. Au început să se înregistreze pierderi, rebrenduiri, relocări de activităţi – cele din urmă însemnând mutarea unor utilaje din România în Polonia! Directorul de la un moment dat al DSV Suceava afirma că „în bazinul Dornelor nu mai este nici o fabrică de lapte şi vin lăpticul, brânza de Dorna din...Polonia”. Acelaşi specialist semnala că deja efectivul de bovine scăzuse, datorită situaţiei, de la 180.000 la 150.000 capete” şi făcea sumbra profeţie că „în următorii ani nu vom mai avea nimic”!!!

O ştire a ultimelor zile în domeniu ne aduce la cunoştinţă că unităţile Floreni şi Vatra Dornei urmează a fi închise (produsele fiiind obţinute, în continuare, în alte fabrici, de prin Alba şi Covasna) ale proprietarilor. Desigur, se urmăreşte eficientizarea producţiei. Asta va însemna şi concedieri colective (circa 150 de persoane), dar întrebările sunt ce se va întâmpla cu laptele din zonă şi cu taurinele care îl produceau. Desigur, avem nevoie de investitori străini, cât mai mulţi, cu bugete cât mai mari şi cât mai întreprinzători. Într-un fel, tot desigur, ar însemna să fim absurzi în a pretinde ca interesele investitorilor străini să coincidă cu acelea ale noastre. Şi aici se naşte o întrebare: dar noi nu suntem în stare să investim şi să producem? Apa potabilă ne este livrată şi facturată de companii străine, energia electrică şi gazul metan, la fel. Iar dacă mai adăugăm şi lactatele şi multe alte produse alimentare ori nu, tragem oarece concluzii...