Reacţii la scumpiri, în socialism şi capitalism

 Dorian OBREJA

Cele întâmplate în ultimii doi-trei ani (în mod deosebit evenimentele din Ucraina, chiar într-o măsură mult mai mare decât pandemia de covid) au dus, aşa cum era de aşteptat, la valuri de scumpiri în diverse zone, începând de la energie şi culminând cu alimentele. Iar analiştii din domeniu prognozează că vor urma alte şi alte valuri, care vor face din iarna ce vine una dintre cele mai grele din istorie. Specialiştii în domeniu avertizează: „cum preţurile produselor agricole ar urma să se majoreze cu încă 23 la sută în 2022, consumatorii europeni ar trebui să se pregătească pentru o creştere fără precedent a preţurilor cu amănuntul la alimente”, mai precis, cu o sporire de circa 250 de euro pe lună a cheltuielilor dedicate acestui esenţial capitol!

Inflaţia îşi arată tot mai mult colţii; spre a mă referi doar la Europa, în urmă cu două luni, nivelul acesteia era de 11 la sută în Grecia, peste 15 la sută în Polonia şi România, peste 17 la sută în Bulgaria,  peste 19 la sută în Letonia, peste 20 la sută în Lituania şi peste 22 la sută în Estonia. Situaţia este mai puţin gravă în ţările dezvoltate din vestul continentului, realitate de care luăm cunoştinţă aflând media inflaţiei în zona euro – 8,9 la sută, şi cea de la nivelul UE – 9,8 la sută. După cum se vede, fenomenul a afectat cel mai mult foste state socialiste. Tocmai de aceea, am apelat la istorie, pentru a compara reacţiile de acum cu cele de altădată.

Şi mi se pare nimerit să încep chiar cu ţara noastră. Unde, în august 1977, minerii declanşau o grevă ca semn de protest, printre altele, şi faţă de nivelul de trai şi aprovizionarea cu alimente. Nerezolvându-se altfel, şeful de atunci al statului şi-a întrerupt concediul, s-a deplasat la faţa locului şi a promis marea cu sarea. Alte manifestări de gen s-au putut consemna un deceniu mai târziu, înregistrându-se conflicte de muncă spontane la Cluj, pe platforma industrială Nicolina-Iaşi şi o grevă masivă la Braşov, precum şi mişcări studenţeşti.

În iulie 1980, guvernul polonez, aflat în impas economic, a decis creşterea preţului cărnii. Jumătate de lună mai târziu, la Gdansk, intrarea în grevă a muncitorilor de la şantierele navale  dădea un semnal pentru întreaga ţară şi adâncea criza. După mai puţin de un deceniu, intensitatea mişcărilor de protest a silit guvernul să încheie un acord cu sindicatele libere, să decidă organizarea primelor alegeri libere, în urma cărora Republica Populară Polonă a fost înlocuită de o republică democrată.

După cum se poate constata, deşi aflaţi în sisteme totalitare, ce reprimau prin forţă (la nevoie, cu „ajutor” sovietic – a se vedea cazurile Ungariei şi Cehoslovaciei) protestele, s-au găsit oameni cu suficient curaj pentru a-şi manifesta opiniile, principiile şi dorinţele.

Din păcate, odată cu dispariţia regimurilor totalitare, parcă a dispărut şi curajul menţionat. Am monitorizat pe îndelete presa, fără a reuşit să găsesc consemnări ale unor mişcări de protest semnificative. Culmea e că, atâtea câte au fost, s-au desfăşurat mai ales în ţările cele mai avute! Astfel, circa 80.000 de belgieni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta revolta faţă de traiul tot mai costisitor. Estimp. se pare că Germania se aşteaptă la tulburări sociale, generate de creşterea preţurilor. Ca şi în alte state, în România e linişte; lovită de scumpiri-record, ţara anunţă exporturi masive de grâu...