Viitorul european - războinic și sărac
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Trebuie să mulțumesc cerului pentru că aparțin unei nații și unei generații ferite de grozăviile războiului. Asta deși după cea de a doua conflagrație mondială s-au mai înregistrat nenumărate conflicte armate - din fericire, până nu demult, departe de bătrânul continent. Asta deși am traversat cinci-șase decenii de război rece, aflat, în anumite momente, sub spectrul utilizării armelor atomice.
Echilibrul de forțe și înțelepciunea unor lideri (de exemplu, Kennedy și Hrușciov la momentul „crizei cubaneze”) au făcut ca în Europa (cu excepția celor întâmplate în fosta Iugoslavie și în Transnistria) să fie liniște. Liniște care s-a spulberat în urmă cu doi ani, pe 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, într-o escaladare a conflictului ruso-ucrainean început în 2014.
Dincolo de pierderile suferite de cele două forțe armate, dar și de extrem de mulți civili, se profilează tot mai clar inexistența vreunui orizont apropiat sinonim cu pacea sau măcar armistițiul.
Condamnabil este, susțin eu, că nu s-au făcut și nu se fac suficiente eforturi diplomatice pentru instaurarea păcii; pe de altă parte, presiunile și sancțiunile exercitate nu au fost convingătoare și suficiente, ci mai mult formale.
În aceste circumstanțe, singurii care au motive de bucurie sunt producătorii și negustorii de armament & muniție, ale căror profituri au crescut exponențial în ultimele 24 de luni. S-ar putea crede că aceștia fac un lobby puternic cauzei lor, poate chiar cedează o parte din profit pentru a se asigura de continuarea conflictului.
Oricum, plecând de la realitățile acestui război, s-au schimbat și se schimbă foarte multe lucruri, inclusiv în structura organizațională a Uniunii Europene. În urmă cu patru zile, președinta Comisiei Europene a anunțat că, în termen de trei săptămâni, urmează să prezinte o propunere în domeniul industriei de apărare. Propunerea va cuprinde modificări de strategie în domeniul amintit, inclusiv crearea unui post de comisar al apărării, precum și deschiderea unui birou de inovare în domeniul apărării în Ucraina.
Ursula von der Leyen a ținut să precizeze că „Europa trebuie să-și dezvolte baza industrială... Sunt o transatlantistă convinsă și, în același timp, trebuie să construim o Europă puternică și asta merge mână în mână”. Citirea atentă a acestei părți din declarație sugerează că, pe viitor, vor acționa două structuri de apărare: una deja existentă, NATO, și alta în curs de constituire. Ceea ce va însemna și mai mulți bani alocați de fiecare țară domeniului. Lucru recunoscut și de președinta Comisiei Europene, care a spus că se intenționează creșterea fondurilor alocare pentru apărare, pentru ca UE să „cheltuiasă cu cap”, prin achiziții comune și acorduri destinare să ofere predictibilitate industriei și o mai bună interoperabilitate între forțele armate europene.
Aceleași propuneri menționate se mai referă și la concentrarea cheltuielor pentru apărare în Europa, pentru a păstra „locuri de muncă bune” constibuabililor care vor suporta costurile. Se invocă, drept argument în materializarea acestor propuneri, nu doar războiul declanșat de Rusia „ci și toți ceilalți adversari autocrați pe care îi urmărim foarte atent”, adăugându-se că „democrațiile trebuie să rămână unite, hotărâte și să ia decizii”.
Dacă ar fi să se evalueze situația actuală și urmările ei pe termen lung într-o notă mai puțin sumbră decât e cazul, s-ar putea face predicția că viitorul europen va fi, din păcate, războinic și sărac.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau